LECTURI DE VACANȚĂ: Cum l-am descoperit pe NICOLAE ESINENCU
Într-o călătorie în Republica Moldova, la Chișinău, în vizită fiind la o familie specială și apropiată mie, am descoperit, printre multe cărți în limba română, un volum de versuri al unui poet necunoscut mie: Nicolae Esinencu.
Poemele sale m-au cucerit de la prima lectură, prin simplitatea paradoxului ce uimește deodată, prin mesajul real, abrupt uneori, al ideilor exprimate. Printre rânduri, se întrevăd, deopotrivă, umorul sănătos al moldoveanului curat, dragostea de țară, de familie, de iubită, dar și amărăciunea izvorâtă din vicisitudinile istoriei ce a marcat oamenii acestor locuri. Printr-un limbaj accesibil, prin surprinderea uluitoare provocată cititorului, Nicolae Esinencu transmite, cu naturalețe, o realitate dură în general, dar ușor de descifrat în același timp. În poezii scurte, el așează esența a ceea ce vrea să transmită, filozofic, mucalit sau ironic. Efemeritatea umană este și ea surprinsă subtil, dar limpede, în versuri scurte, concentrate. Oamenii, ca și copacii, viețuiesc între pământ și cer, primii simțind măreția universului, iar pomii crescând în două direcții: în pământ și spre cer. Țăranii venerează valorile autentice, iar viața lor simplă nu se oprește odată cu dispariția conducătorilor și nici cu plecarea copiilor de acasă. Patriotismul este redat cu un patos interior și cu o uluitoare și pură verticalitate (”Drapelul Patriei/E acela/Care fâlfâie/ În tine.”).
Marcată pozitiv și îndrăgostită definitiv și irevocabil de poezia lui Nicolae Esinencu, invit la lectura poemelor acestuia, oferind câteva spre exemplificare!
ADRESEZ MULȚUMIRI FAMILIEI VALERIU BABINCIUC, PENTRU CĂ MI-A PRILEJUIT ÎNTÂLNIREA CU ACEST ”COPIL TERIBIL” AL MOLDOVEI, NICOLAE ESINENCU!
JOC
Seara,
Când ne culcăm,
Punem ziua trăită sub
pernă.
Dimineața
N-o găsim nicăieri.
A TREIA
DIMENSIUNE
Știu două dimensiuni pe pământ:
Nașterea și moartea.
Pe a treia o caut!
TRĂDĂTORUL
Țară n-are.
Ce are?
CUGET
ÎMI
SPUN:
MĂREȚIA
OMULUI
O
MĂSOARĂ TIMPUL.
ÎMI
SPUN:
MĂREȚIA
TIMPULUI
O
MĂSOARĂ OMUL.
ZESTRE
RISIPITĂ
În lada de zestre
Mama își păstrează rochia
De nuntă.
Și iată, zice,
Parcă ieri,
Parcă azi,
Parcă acum,
Parcă aici,
Parcă dincolo
Își pusese și anii!
MERII
SE SĂDESC ÎN FAȚA CASEI
Cad petale.
Cine a spus mărului
Cuvinte triste?!
COPACII
Copacii cresc deodată
În două direcții –
În pământ
Și spre cer!
TRUPUL PATRIEI
Pui un copac pe deal –
În pământul Patriei îl pui.
Smulgi copacul de pe deal –
Din pământul Patriei îl smulgi!
ETERNITATE
M-am răsturnat cu fața în sus
În iarbă.
Nu-i nimic mai măreț
Decât să ai sub tine
Pământul
Și deasupra ta –
Cerul!
ZID
Soția îmi pune copiii
În față.
Acum încearcă și pleacă,
Zice.
OSTATICUL
Lui
D. Cantemir
Ca să moară de dor,
Zilnic i se spunea:
Păsările care vin,
Vin din țara ta.
Ca să moară de dor,
Zilnic i se spunea:
Păsările care pleacă,
Pleacă-n țara ta!
PORTRET DE FAMILIE
Tata cu
cerul încovoiat pe umeri.
Mama cu
soarele în brațe.
Sora cu
luna pe frunte.
Eu cu
capul pe carte.
Bunelul
– până la genunchi –
În
pământ!
CADENȚĂ
Trec
dealul –
Vine
valea.
Trec
valea –
Vine
dealul.
Trec
viața –
Vine
moartea.
PIERDERI
Moș Ion
și-a pierdut conducătorul,
Dar să
vezi, urcă în căruță,
Dă în
cai, și caii merg.
Moș
Gheorghe și-a pierdut conducătorul,
Dar să
vezi, vâră plugul în brazdă,
Și
plugul ară.