Tuesday, December 10, 2013


STANȚE DE IARNĂ


ÎNTÂLNIRE ÎNTRE ELEVII ȘCOLILOR DUMBRĂVIȚA ȘI REDIU și

membrii ASOCIAȚIEI LITERARE PĂSTOREL IAȘI

 și ai CENACLULUI ACADEMIA LIBERĂ PĂSTOREL IAȘI




                Duminică, 8.12. 2013, în sala de lectură a Bibliotecii ”Gheorghe Asachi” Iași, a avut o întâlnire memorabilă, credem, pentru ambele părți, la care au participat, pe de o parte, elevi ai Școlilor Dumbrăvița și Rediu, iar pe de altă parte, membri ai Asociației Literare ”Păstorel” și ai Cenaclului Academia Liberă ”Păstorel” Iași. Elevii au fost însoțiți de către doamnele profesoare Petronela Angheluță și Mirabela Alexandrov (Dumbrăvița) și Georgiana – Alexandra Vasile (Rediu), cărora li s-a alăturat doamna Maria Pavel, de la Școala Ruginoasa.

                Coordonatorul activității a fost domnul Dan Doboș, director al bibliotecii, iar moderatori au fost DOMNUL COMANDOR MIHAI BATOG BUJENIȚĂ și doamna profesoară PETRONELA ANGHELUȚĂ.

               După cuvântul introductiv al domnului MIHAI BATOG BUJENIȚĂ, doamna Petronela Angheluță a remarcat, în alocuțiunea rostită, importanța participării la un asemenea eveniment, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, dar și cultura, erudiția și eleganța cu care domnul Mihai Batog Bujeniță a prezentat audienței activitatea în sine. Au fost făcute, de asemenea, referiri la conținutul Revistei internaționale de literatură umoristică BOOKLOOK!, al cărei titlu ingenios și inteligent surprinde în mod plăcut cititorul. Aceasta cuprinde imagini de la diferite evenimente la care au participat membrii Asociației Literare ”Păstorel”, desene, grafică, dar și o literatură de bună calitate, concretizată în proză și poezie diversă: sonet, rondel, fabulă, dar, mai ales, epigramă. Se observă și comicul de limbaj, în mod special în povestirea ”O altă întâlnire de gradul trei”, semnată de domnul Mihai Batog Bujeniță, director al publicației.  Mai publică în acest număr al revistei (8/2013): Bogdan Ulmu, Eugen Deutsch (redactor-șef), Georgeta Paula  Dimitriu, Ananie Gagniuc, Gheorghe Bălăceanu, Valeriu Cercel, Cornel Udrea, Val Andreescu, Nicolae Stancu, Mihai Haivas, Aurel Baican, George Roca, Mihai Caba, Georgeta Resteman, ca să amintim doar o parte dintre cei ce apar în revista BOOKLOOK.

                Apoi, elevii, îndrumați de doamnele profesoare, au susținut un scurt program artistic, care a fost apreciat  de cei prezenți prin autentice și sincere luări de cuvânt, iar domnul Aurel Baican a oferit tuturor elevilor, dar și profesorilor, câte o carte de autor (Realități românești) pentru care îi mulțumim și pe această cale!

               Elevii de la Școala Dumbrăvița (Ilășoaia Ionuț-Alexandru, Balcan Mălina-Georgiana, Novac Andreea-Cristina, Zegan Cristina) au recitat poeziile sensibile ale doamnei Georgeta Resteman, iar cei de la Școala Rediu (Rotariu Emilia, Rotariu Andreea, Chirivici Elena-Alexandra, Cojocaru Ancuța, Rotaru Ionuț-Petronel) au pus în scenă fragmente din opera eminesciană, alături de versuri din creația lui Grigore Vieru. De asemenea, un elev de la Școala Dumbrăvița (Ciobanu Andrei) a recitat o poezie creație proprie, cu tentă umoristică. Tot programul s-a desfășurat pe fond muzical și a fost întregit de intepretarea melodiei ”Doină” (după versurile lui Mihai Eminescu) de către eleva Buiciac Alexandra-Nicoleta.

               Însă cea mai mare bucurie și cea mai mare surpriză au fost cele 40 de cărți (proză, poezie, epigrame, antologii) care au fost donate celor două școli de către domnul Mihai Batog Bujeniță, donație ce se constituie ca un gest deosebit și pentru care mulțumirile noastre sunt prea puține pentru exprimarea gratitudinii și recunoștinței! Mulțumim și doamnei CORNELIA URSU, care s-a ocupat de protocol,oferind copiilor daruri, ne-a primit pe toți cu bunăvoință și ospitalitate, introducându-ne în această atmosferă culturală!  
            Felicitări copiilor care au avut o prestație artistică remarcabilă și MULTUMIM, DOMNULE MIHAI BATOG BUJENIȚĂ pentru că ne-ați deschis o cale spre o colaborare fructuoasă!




Saturday, December 7, 2013


LANSARE DE CARTE LA TÂRGU FRUMOS


                   Sâmbătă, 7 decembrie 2013, am participat la un eveniment literar care adaugă încă o filă de excepție actelor de cultură și de literatură română: domnul profesor DAN FRIPIS a lansat volumul de versuri ”Cântecul clepsidrei”, editat sub egida Editurii PIM, cu prețioasa colaborare a doamnei Rodica Rodean, președinte al Asociației UNIVERSUL PRIETENIEI Iași. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură ”Garabet Ibrăileanu” Târgu Frumos (director, domnul Petru Pricop) și a fost moderat de distinsul poet ieșean Emilian Marcu. Au rostit alocuțiuni invitați de marcă ai culturii și literaturii ieșene:  Horia Zilieru, Constantin Parascan, Lucian Merișca, Valentin Talpalaru, personalități emblematice ale Iașilor, dar și doamna Mioara Bahna, critic literar.
               Am asistat la un adevărat ”regal” cultural, și, parafrazându-l pe domnul Constantin Parascan, am fost impresionată, dar și copleșită de emoția de a fi în aceeași încăpere, de a respira același aer împreună cu acești poeți și scriitori care fac cinste Iașilor, dar și literaturii române. Am aflat că domnul Dan Fripis a mai publicat un volum - monografie a orașului Târgu Frumos, am aflat de colaborări literare mai vechi sau mai noi, am descoperit universul poetic al domnului Dan Fripis și, mai ales, mi-am întărit convingerea că încă se mai scrie literatură de bună calitate, că încă mai există cultură, că putem să ne bucurăm de aceste întâlniri, că putem să evocăm și personalități care și-au pus amprenta pe generații de elevi și care au avut o contribuție, uneori, chiar la destinul unora dintre cei prezenți. Astfel, s-a vorbit cu respect, pioșenie și recunoștință despre regretatul profesor Costin Merișca, ai cărui fii, Dan (decedat în 1991) și Lucian (prezent la eveniment) au dus mai departe, ca pe o ștafetă, idealurile tatălui, devenind scriitori. 
            Manifestarea a fost completată cu prestația grupurilor vocale și orchestrale ”Tiroli” și ”Carisma”, precum și cu recitări de poezie din volumul prezentat.
            Autorul cărții ”Cântecul clepsidrei” notează, în prefață: ”Nu alegem perioada când să ne naștem sau cine să fim, dar este vital ca acest moment al trecerii noastre prin universul vieții să fie cu urme pentru generațiile care vin să ne judece sau să ne ia ca repere…” Tot pentru generațiile viitoare, domnul Dan Fripis a înființat un muzeu particular, Muzeul meseriilor, realizat din resurse proprii și cu care contribuie la dezvoltarea renumelui orașului.
            Despre volumul de versuri, poetul Emilian Marcu scrie în postfață: ”Cântecul clepsidrei”, titlu remarcabil, prin temeinicia duratei pe care o măsoară și o decantează, capătă consistență, este suma trăirilor și a zbuciumului lui Dan Fripis, cel care, prin versuri subtil întocmite, măsoară trecerea timpului, dar și distanța de la inimă la inimă.

NELINIȘTE

DAN FRIPIS

…adulmec neliniștea
din jurul meu,
și-mi caut din fugă,
primejdia ultimei greșeli.
Unde-mi ești
Timpule
Să-mi oprești din viață
Minutele,
sau mai bine zis secundele,
cântărilor mele…?!

DOMNUL EMILIAN MARCU



DOAMNA MIOARA BAHNA


DOMNUL LUCIAN MERIȘCA


DOMNUL CONSTANTIN PARASCAN


DOMNUL VALENTIN TALPALARU


DOAMNA RODICA RODEAN ȘI DOMNUL DAN FRIPIS



DOMNUL DAN FRIPIS ȘI DOAMNA IONELA CĂLUGĂRU
(Biblioteca Târgu Frumos)


PUBLICUL


DOAMNELE PETRONELA ANGHELUȚĂ ȘI NICOLINA PETROV


GRUPUL ”CARISMA” (coordonator: Stelian Dăriuță)


GRUPUL ”TIROLI” (coordonator: Gisela Petrila)


PRIMIND CARTEA CU AUTOGRAF



Thursday, December 5, 2013

PARTENERIAT   CLUBUL COPIILOR - FILIALA RUGINOASA -
ȘCOALA DUMBRĂVIȚA

        Elevii de la Școala Dumbrăvița au avut întotdeauna o colaborare fructuoasă cu cadrele didactice de la Filiala Ruginoasa a Clubului Copiilor. Am organizat, împreună cu doamnele profesoare IRINA AXINIA și VIORICA ȘTEFĂNUCĂ, numeroase activități, serbări, expoziții, iar începând din anul școlar 2013/2014, în urma semnării unui Protocol de colaborare de către doamna director, prof. SIMONA FUIOREA-NOVAC, o parte dintre activitățile practice se desfășoară chiar în incinta școlii Dumbrăvița. Elevii sunt foarte încântați de aceste activități, iar doamnele profesoare mai sus amintite dăruiesc copiilor din talentul dumnealor, cu migală, îndemânare și pasiune. Ca responsabil cu activitățile educative din școală, am oferit, în afara orelor de clasă, localul bibliotecii și am sprijinit derularea acestora. Mulțumind doamnelor Irina Axinia și Viorica Ștefănucă  pentru implicarea totală și pentru efortul de a se deplasa la școala noastră, îmi permit să postez câteva imagini ce reflectă munca depusă de copii sub îndrumarea cadrelor didactice.

MĂȘTI, DESENE ȘI COLAJE 
REALIZATE SUB ÎNDRUMAREA DOAMNEI VIORICA ȘTEFĂNUCĂ







DOAMNA IRINA AXINIA ÎI INIȚIAZĂ PE ELEVI ÎN ARTA QUILLING-ULUI
ȘI ÎN CONFECȚIONAREA FELICITĂRILOR PENTRU CRĂCIUN




             

Sunday, December 1, 2013

ADEVĂR ȘI SUFLET ROMÂNESC (II)

1 DECEMBRIE 2013
CENTRUL CULTURAL RUGINOASA

Slujba TE DEUM la Biserica Ruginoasa

Părintele Nicușor Olariu și Părintele Gheorghe Novac



Au fost depuse coroane de flori la monumentul din centrul comunei





Lângă drapel, cu elevele recitatoare


Doamna profesoară Buhlea Mariana - Gianina prezintă evenimentul istoric



Copiii la programul artistic


Alocuțiune - doamna director, prof. Simona Fuiorea-Novac


Ilășoaia Alexandru-Ionuț : Dor de-acasă
de Georgeta Resteman


Balcan Mălina-Georgiana și Novac Andreea-Cristina: Mi-e dor
de Georgeta Resteman


Zegan Cristina: Sunt fiică de ROMÂN!
de Georgeta Resteman


Elevi din clasa a VII-a B recitând  poezii de Grigore Vieru



Buiciac Alexandra - Nicoleta a realizat o interpretare de excepție
a melodiei ”DOINĂ”
pe versurile lui Mihai Eminescu


Elevii au primit diplome de participare


Alocuțiune - doamna Cristina-Ioana Axinia


Elevi de la CLUBUL COPIILOR Ruginoasa au realizat expoziție de desene
îndrumați de doamna profesoară Viorica Ștefănucă 



Organizatorii: Viorica Ștefănucă, Petronela Angheluță,
Cristina - Ioana Axinia, Mariana - Gianina Buhlea,
Mirabela Alexandrov, Sorin - Aureliu Atomei


La mulți ani, România!