Wednesday, March 27, 2013

21 MARTIE - ZIUA POEZIEI

          Pentru a marca ZIUA POEZIEI, am organizat, împreună cu elevii clasei a V-a, o întâlnire literară cu domnul MIHAI LUPU, reprezentant de seamă al genului, personalitate a comunei, de prezența căruia ne-am bucurat la Școala Dumbrăvița, într-o după-amiază de primăvară viscolită...
          Activitatea s-a desfășurat sub semnul surprizelor atât din partea elevilor, cât și din partea domnului învățător, care tocmai a trecut pragul celor 73 de ani... 
          Toți cei 22 de elevi au pregătit un moment literar compus din poezii semnate de autorul cărții recent lansate: ”Hai să fim folositori!”, ”Eu rămân mereu cu Nică”, ”Sporovăieli”, ”Grijă mare”, ”Acolo unde te-ai născut”. Pe parcursul recitării, s-a realizat o interacțiune între copii, autor și profesorul - gazdă, în așa fel încât elevii să perceapă mesajul poeziilor, dar și să consolideze unele noțiuni de teorie literară studiate la clasă (figuri de stil).  Apoi elevii au adresat domnului Lupu întrebări (și-au manifestat interesul și curiozitatea cu privire la temele de inspirație ale poeziilor, la numărul de poezii sau chiar referitor la poezia preferată a autorului!) și au citit propriile lor încercări poetice, pentru că tocmai au studiat la limba română noțiunile de versificație.
           Domnul Mihai Lupu a  reușit să capteze atenția elevilor prin crearea unei atmosfere destinse, printr-un discurs adecvat, modest și sincer, iar elevii au primit drept cadou un text versificat - compoziție proprie, în vederea realizării unei serbări, de care elevii au fost foarte încântați.
          La finalul întâlnirii, elevii au oferit domnului Mihai Lupu, simbolic, o carte și un buchet de flori, dar au primit și ei din partea domnului învățător dulciuri!
           Pe lângă câteva fotografii din timpul acestei întâlniri reușite, alăturăm și una dintre poeziile din volumul ”Când eram copil, odată...”

Prof. Petronela Angheluță
PUIUL DE LUP

Mergea lupul, într-o seară,
Spre un sat, la o căsuță,
Ca să împrumute iară
O mioară mai grăsuță.

Îl luă pe pui cu dânsul;
Veni vremea să-l învețe
Cum e bine să dea iama
Prin ocoale și cotețe.

Dar pe drum, clienții noștri
Întâlniră vânătorul
Ce-mpreună cu hăitașii
Ridica spre ei ponorul.

Pușca răsună, neghioaba!
Gloanțele porniră-n grabă,
Puiului rănindu-i laba;
Lupulu-i veni să cadă.

Micul se trezește singur,
Alergând în trei picioare,
Căutând cu disperare
Unde să dispară oare?

Se ascunse sub o cioată
Și privi prin ieșitură;
Nu-l zări nici vânătorul,
Nici hăitașii nu-l văzură.

Și, lingându-se la rană,
Prinse să se liniștească
Și, răspuns la o-ntrebare,
Se muncea ca să găsească:

- Hai, tăticul li-i dușmanul,
De-aia vor ca să-l lovească.
Dar pe mine - pui sărmanul,
Pentru ce să mă rănească?

Tu, copile, știi urmarea
Ăstei mici povestioare?
Și răspuns la întrebarea 
Puiului afla-vei, oare?

Dacă-n viața ta vreodată
Ai cu cineva pricină,
Cată să stârpești îndată
Răul - de la rădăcină!



           

Sunday, March 24, 2013

UN LIRIC ARDENT - ILE DAN
- din volumul ”LINGVISTICĂ ȘI CULTURĂ” - Omagiu profesorului Ilie Dan,
volum coordonat de Vasile Diacon

     ”.... sub zodia unei iubiri furtunoase, într-o toamnă ploioasă, a început să cioplească versuri și să zidească metafore, în consonanță cu starea sa sufletească și cu straiele naturii din jur (copaci, frunze, rouă, stele, amurg, nori, vânt și multă... neliniște sufletească).
    ”Cercetate cu atenție și in nuce , înțelese în dimensiunea lor ideatică și prozodică, versurile lui Ilie Dan se refuză unor modele sau influențe detectabile, ca atmosferă, gând și simțire, stil și tip de versificație.
     ”În mod deosebit, distihurile (...) presupun un mare efort spre concentrare și esențializare, ele fiind niște veritabile definiții lirice pe baza simbiozei dintre idee și metaforă, amintind de haikuurile japonezilor.
     ”Cu certitudine, poezia lui Ilie Dan e una luminoasă (...), de o mare simplitate și concentrare, dominată de mulțimea, semnificația și noutatea metaforelor, care inundă în poezia sa. Copilăria, satul natal, focul marilor trăiri, Iubirea-Minune, implacabila rostogolire a clipelor dictată de Cronos, precum și teama față de marea taină - iată componentele care dau consistență și inedit creației poetice a cunoscutului profesor și filolog din Iași.
                                                                                                      VASILE DIACON

ZID
În dragoste-vâltoare, statornic tu rămâi,
Fiind esența arsă și zidul-căpătâi!...

RĂSĂRIT
În sufletu-mi năuc și ades vrăjmaș,
Ești  răsărit pe culmea unui apus uriaș!...

CONCLUZIE
Un nebun, un rob, un orb de-aș fi,
Fără tine și Iubire, aș putea trăi?...

LIMAN
Orbecăiam printr-o poiană sfârșită-n genune,
Dar am găsit verdele nemort al Iubirii-Minune!

ALT ANOTIMP
Un mugur zăvorât în vicleană lumină
Mi-arată în izvorul unui ceas pribeag
Că un alt anotimp în curând o să vină,
Să mă ningă-n risipire și drag!...

ARC
Bruma de vreme se-nmoaie,
Zăvorând cetăți prea visate...
Dar unde-i vremelnica ploaie,
Să ne spele păcatele, toate?...

PORUNCĂ
Privește la oameni, arbori și flori,
Liniștit și senin, ca să pricepi
De unde sfârșești și de unde începi,
Fiind tu însuți - ziuă și noapte, seară și zori!...

BOGAT
Mă spovedesc mâhnit, în mine și aiurea,
Chemând un har ce-acuma nu-i la rând...
Sărac nu sunt, ci chiar bogat, având
VIAȚA, CREDINȚA și IUBIREA!...

PLÂNS
Sufletu-mi plângea într-o minune-zăpadă,
Dar, vai, nu era nimeni să-l vadă!...

DACĂ
Dacă m-ai iubit, m-ai iertat,
Într-un timp întreg și înalt,
Răsucit spre marea mirare
A vârstei noastre dintâi.
Sufletul nostru atunci se zbătea, 
Migrând spre orizonturi și pace.
 Era timpul-copil, de vise-nflorat,
În care se crede, se plânge, se tace...

Dacă m-ai iertat, m-ai iubit,
Într-un timp cenușiu, de doruri uscat,
Timp fără margini și joc,
Cu durere și frică-mbrăcat,
Orb printre vise, sufletul nostru trecea,
Săgetând înspre-a iernii vârstă săracă...
Era timp târziu, cumpănit în iertare,
În care se tace, se tace...

Dacă m-ai iubit, m-ai iertat...

ECHILIBRU
Câte nopți, câte clipe ți-am dat
Din visare și, poate, din chin...
Oare, ști-vei că, iubind, am uitat
Înserări ce-au trecut, dimineți care vin?...

CONDIȚIONALĂ
Dac-ar învinge toamna zăpezile din noi
Și soarele din nou bătrân ar fi,
Te-ar scrijela cu biciul trecutul dintre noi
Și-ai înțelege verbul a iubi!...

DOR CIUDAT
Sufletu-mi bolnav e de-așteptare,
Doruri, pe rând, l-au ucis;
Nu găsesc astăzi cărarea pe care
Mi-am pierdut întâiul și ultimul vis...



Thursday, March 7, 2013

ACTIVITATE  ÎN  PARTENERIAT 
CU  ȘCOALA  RUGINOASA  
7 martie 2013

          Continuând activitățile în parteneriat cu celelalte școli din comună, am participat cu trupa de teatru a ȘCOLII DUMBRĂVIȚA, ”Flori de dumbravă”, la un program artistic organizat la Școala Ruginoasa de doamnele profesoare diriginte ROTARIU  MARIA - NICOLETA și LINGURARU ANA-MARIA, cu ocazia Zilei Femeii. La activitate au participat părinți și elevi de la Școala Ruginoasa.
          Elevii școlii noastre au prezentat dramatizarea poveștii lui Ion Creangă, ”Capra cu trei iezi”, realizată cu talent și pasiune de elevii clasei a VII-a A, îndrumați de doamna profesoară PETRONELA ANGHELUȚĂ. Decorul, recuzita, dar și interpretarea de excepție au făcut ca elevii trupei de teatru să fie apreciați de cei prezenți. Rolurile au fost interpretate de elevii: ILĂȘOAIA IONUȚ - ALEXANDRU (lupul), BALCAN MĂLINA - GEORGIANA (capra), ANGHELINA GHEORGHIȚĂ - COSMIN, MOISUC ANDREI - CLAUDIU, ANASTASIEI DANIEL - GABRIEL (iezii), NOVAC ANDREEA - CRISTINA (povestitorul).
          Felicitări elevilor!



         

Sunday, March 3, 2013

SĂRBĂTOAREA  MĂRȚIȘORULUI  LA RUGINOASA
2 MARTIE 2013

         O lăudabilă și binevenită acțiune culturală a avut loc în localitatea noastră la Căminul Cultural Ruginoasa, reprezentat de doamna referent cultural CRISTINA AXINIA. Evenimentul (expoziție - concurs) a fost organizat în colaborare cu domnul profesor ADRIAN ARDELEANU, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași.
         În ultima vreme, cu preponderență, elevii și cadrele didactice din școli, dar și din cadrul Clubului Copiilor, simt o mai mare tendință spre valorificarea și păstrarea tradițiilor locale pozitive, care trec uneori pe plan secund în societatea noastră, în general. Astfel, activitatea în discuție a avut drept scop confecționarea de mărțișoare tradiționale și s-a desfășurat sub formă de concurs între patru echipaje reprezentând cele trei școli din comună, dar și Clubul Copiilor Ruginoasa. Echipajul Școlii Dumbrăvița a fost alcătuit din eleve ale claselor a IV-a, a VI-a și a VII-a și a fost îndrumat de doamna Cristina Axinia și de doamna profesoară Petronela Angheluță, consilier educativ al școlii.
          Au primit diplome de participare elevele: Roman Bianca și Vorniceasa Adelina (clasa a IV-a) și Buruiană Maria - Daniela (clasa a VI-a), iar eleva CONDAC ALEXANDRA - CAMELIA a fost răsplătită cu Premiul I.
             Expoziția de mărțișoare și felicitări a fost o adevărată explozie de culori, prospețime primăvăratică, fantezie și creativitate, remarcându-se profesionalismul și pasiunea cu care au fost realizate lucrările elevilor de la Clubul Copiilor (mărțișoare croșetate și felicitări model quilling), ce au încântat prin îmbinarea armonioasă a culorilor și a aranjamentelor estetice deosebite.
              Manifestarea s-a bucurat de prezența unui public numeros, format din elevi și cadre didactice și a fost încununată de un program artistic folcloric, adecvat momentului evocat - sărbătoarea mărțișorului.
               Mulțumim tuturor elevilor Școlii Dumbrăvița care au realizat felicitări pentru expoziție și profesorilor care s-au implicat în această activitate! Felicitări elevei CONDAC ALEXANDRA - CAMELIA pentru premiul obținut, dar și pentru că a pus cu adevărat suflet în munca depusă!
                                                                                                      Prof. Petronela Angheluță