15 IANUARIE 2014
164 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI MIHAI EMINESCU
”Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.” (George Călinescu - Viața lui Mihai Eminescu )
La 164 de ani de la nașterea genialului poet al românilor, constatăm că afirmația lui George Călinescu își păstrează veridicitatea, iar pământul românesc, în ciuda tuturor eforturilor, încă nu și-a strâns toate sevele, parfumul crinului întruchipat de Eminescu nefiind încă egalat ... Cuvintele sunt prea sărace pentru a defini personalitatea acestui titan al literaturii române, ce a ridicat limbajul și mesajul poetic la cel mai înalt nivel. De aceea, din iubire, admirație și respect, evocăm în fiecare an, la mijloc de ianuarie, figura emblematică națională și universală a celui care a depășit generația sa prin inteligență, erudiție și har, dar și a celui care, trecut în neființă, și-a consolidat locul binemeritat pe treapta cea mai înaltă a podiumului creației literare.
Așadar, în acest an, am fost onorați, profesori și elevi, să prezentăm un program artistic dedicat poetului-nepereche, la Centrul Cultural Ruginoasa, instituție condusă de doamna CRISTINA AXINIA, în fața unui public numeros compus din elevi și cadre didactice. Imaginea lui Mihai Eminescu postată la începutul acestui articol reprezintă un tablou pictat de talentata doamnă profesoară de istorie de la Școala Ruginoasa, CRISTINA CIUBOTARU - COGUȚ, care a ales să își exprime pasiunea pentru opera eminesciană și pentru tot ce reprezintă Eminescu prin această lucrare plastică. Programul a fost coordonat și moderat de doamna profesoară PETRONELA ANGHELUȚĂ, iar colaboratoare fidele au fost doamnele profesoare: MARIA - NICOLETA ROTARIU, GEORGIANA- ALEXANDRA VASILE, MIRABELA ALEXANDROV, GABRIELA VRÂNCIANU, echipă ce constituie, de fapt, Catedra de limba română și de limbi străine. Elevii au recitat poezii din lirica eminesciană, au făcut o incursiune în biografia celui evocat, au rememorat prietenia literară Creangă-Eminescu sau relația specială Veronica-Eminescu, au transpus versuri ale poetului în limbile franceză și engleză, iar o elevă de la Școala Ruginoasa a interpretat la vioară, cu sensibilitate, ”Pe lângă plopii fără soț”. Elevii de la Școala Ruginoasa au dramatizat un fragment din ”Scrisoarea III”, iar cei de la Școala Rediu au recitat, pe un fond muzical adecvat, într-un decor sugestiv, versuri ce au emoționat audiența.
Programul artistic al elevilor de la Școala Dumbrăvița a debutat prin recitarea poeziei ”Dor de Eminescu” de Adrian Păunescu, recitare suprapusă pe melodia interpretată de Alexandru Zărnescu. Apoi, doamna profesoară Petronela Angheluță a prezentat un material PPT, în care s-a realizat legătura poetului nostru național cu poetul basarabean Grigore Vieru, acest ”Eminescu al Basarabiei”, care s-a alăturat în nemurire ”fratelui” său de peste Prut, în anul 2009, pe 18 ianuarie, în urma unui accident suferit chiar în noaptea dintre 15 și 16 ianuarie. Parcă fiind chemat de Eminescu printre stele, în chiar data nașterii acestuia, Grigore Vieru își închide ”recile pleoape”, lăsând cartea ”deschisă”, așa cum prevedea în anul 1964, când a publicat poezia ”Legământ (Lui Mihai Eminescu)”. Odată cu publicarea acestei poezii, poetul-simbol al Basarabiei consfințește regăsirea limbii române pe aceste plaiuri greu încercate de istorie. Pentru Grigore Vieru, Eminescu era ”lacrima de foc a Universului”, el l-a iubit pe Eminescu și a avut un adevărat cult pentru cel la al cărui mormânt s-a recules, ca mai apoi să i se alăture în lumea de dincolo. Trecând Prutul în anul 1973, pentru prima dată în România, a dobândit prieteni mulți, printre care și Adrian Păunescu. A iubit limba română și a venerat-o până la ultima suflare, limbă la a cărei zidire ”s-ar putea crede că întreaga natură a ostenit”. În anul 2010, la un an de la moartea lui Grigore Vieru, pe Aleea Clasicilor din Chișinău, a fost așezat, spre pioasă recunoaștere, bustul poetului, iar un an mai târziu, i-a fost alăturat bustul lui Adrian Păunescu, trecut și el în eternitate. Grigore Vieru spunea: ”Nu sunt un mare poet. Nu harul, ci lacrima mea e mare”. Pentru Eminescu, au fost mari și harul și lacrima deopotrivă. Elevii au recitat poezii aparținând lui Adrian Păunescu, Nicolae Dabija, Grigore Vieru și Vera Crăciun. La final, pe melodia ”Legământ”, interpretată de magistralul Tudor Gheorghe, iubitor de poezie românească, dar și patriot, au fost rostite versurile scrise de Grigore Vieru, ca o premoniție ce s-a adeverit.
Programul artistic al elevilor de la Școala Dumbrăvița a debutat prin recitarea poeziei ”Dor de Eminescu” de Adrian Păunescu, recitare suprapusă pe melodia interpretată de Alexandru Zărnescu. Apoi, doamna profesoară Petronela Angheluță a prezentat un material PPT, în care s-a realizat legătura poetului nostru național cu poetul basarabean Grigore Vieru, acest ”Eminescu al Basarabiei”, care s-a alăturat în nemurire ”fratelui” său de peste Prut, în anul 2009, pe 18 ianuarie, în urma unui accident suferit chiar în noaptea dintre 15 și 16 ianuarie. Parcă fiind chemat de Eminescu printre stele, în chiar data nașterii acestuia, Grigore Vieru își închide ”recile pleoape”, lăsând cartea ”deschisă”, așa cum prevedea în anul 1964, când a publicat poezia ”Legământ (Lui Mihai Eminescu)”. Odată cu publicarea acestei poezii, poetul-simbol al Basarabiei consfințește regăsirea limbii române pe aceste plaiuri greu încercate de istorie. Pentru Grigore Vieru, Eminescu era ”lacrima de foc a Universului”, el l-a iubit pe Eminescu și a avut un adevărat cult pentru cel la al cărui mormânt s-a recules, ca mai apoi să i se alăture în lumea de dincolo. Trecând Prutul în anul 1973, pentru prima dată în România, a dobândit prieteni mulți, printre care și Adrian Păunescu. A iubit limba română și a venerat-o până la ultima suflare, limbă la a cărei zidire ”s-ar putea crede că întreaga natură a ostenit”. În anul 2010, la un an de la moartea lui Grigore Vieru, pe Aleea Clasicilor din Chișinău, a fost așezat, spre pioasă recunoaștere, bustul poetului, iar un an mai târziu, i-a fost alăturat bustul lui Adrian Păunescu, trecut și el în eternitate. Grigore Vieru spunea: ”Nu sunt un mare poet. Nu harul, ci lacrima mea e mare”. Pentru Eminescu, au fost mari și harul și lacrima deopotrivă. Elevii au recitat poezii aparținând lui Adrian Păunescu, Nicolae Dabija, Grigore Vieru și Vera Crăciun. La final, pe melodia ”Legământ”, interpretată de magistralul Tudor Gheorghe, iubitor de poezie românească, dar și patriot, au fost rostite versurile scrise de Grigore Vieru, ca o premoniție ce s-a adeverit.
”De-acum aș putea
Și fără picioare trăi,
Da, fără de ele-
La cine vroiam să ajung
Am ajuns.
Și fără ochi,
Da, fără de ei
Aș putea să trăiesc –
Pe cine vroiam să văd
Am văzut.
Și fără de mâini
Aș putea să trăiesc
Da, fără de ele-
Pe cine vroiam să cuprind
Am cuprins.”
Grigore Vieru
Și fără picioare trăi,
Da, fără de ele-
La cine vroiam să ajung
Am ajuns.
Și fără ochi,
Da, fără de ei
Aș putea să trăiesc –
Pe cine vroiam să văd
Am văzut.
Și fără de mâini
Aș putea să trăiesc
Da, fără de ele-
Pe cine vroiam să cuprind
Am cuprins.”
Grigore Vieru
Așadar, poporul român, avându-l pe Eminescu, a avut totul. Poporul român și generațiile ce au urmat POETULUI au ajuns la Eminescu, l-au văzut pe Eminescu, l-au cuprins pe Eminescu...Dacă îl avem pe Eminescu, suntem un popor ales de Dumnezeu să-l fi avut; dacă poporul român a născut un poet ce l-a așezat în universalitate, am avut cel mai prețios dar.
”Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci”. (Tudor Vianu)
