Tuesday, October 14, 2014

PRIVIND ÎNAPOI CU SPERANȚĂ
CEZARINA ADAMESCU

              Misiunea de căpătâi a profesorului de Limba  și literatura română este aceea de a citi permanent, de a se pune la curent cu toate noutățile, atât cât este posibil în vremurile pe care le trăim. Chiar dacă predau acest important și nobil obiect doar la gimnaziu, sunt preocupată de  lectura multor cărți (poezie, proză, critică literară), fiind adepta devizei ”Nicio zi fără lectură!”, așa cum, poate, generația noastră a fost formată să simtă și să gândească. Deseori, mă duc cu gândul la lecturile din copilărie sau din adolescență și încerc să găsesc metode diverse pentru a-i determina și pe elevii mei să-și exerseze cât mai mult deprinderea de a citi cărți
              Printre lecturile din ultima vreme, s-a strecurat (datorită prietenei mele, Mariana Pavel) o carte scrisă de doamna Cezarina Adamescu, despre care auzisem doar câte ceva sau citisem prefețe realizate într-un stil propriu și cu profesionalism. ”Privind înapoi cu speranță” s-a dovedit a fi un titlu incitant și sugestiv în același timp, mai ales că este dedicat lui MARIN PREDA și operei sale de o valoare incontestabilă. Am parcurs textul cărții pe nerăsuflate, în primul rând pentru că stilul clar, informațiile bine documentate, presărate cu notații personale duioase și nostalgice m-au introdus cu totul în universul creației literare (critice) a doamnei Cezarina Adamescu.
             Am în biblioteca personală romanul ”Moromeții” de Marin Preda (volumul I),  o ediție apărută în anul 1957, la ESPLA, în colecția ”Biblioteca țăranului muncitor”. Nu am putut niciodată să înlocuiesc această carte cu una nouă, mai ”frumoasă”. Am lecturat pentru prima dată volumul într-o copilărie prea îndepărtată, când abia înțelegeam ce înseamnă titlul ”Moromeții”… și am reluat lectura ori de câte ori îmi era dor de LUMEA MOROMEȚILOR… Genială carte, pe care aș citi-o cu cea mai mare plăcere oricând și de multe ori și din care lecturez fragmente elocvente elevilor mei de clasa a VII-a, când ei se familiarizează cu noțiunea de roman. Și, desigur, nu omit niciodată să lecturez și să analizez, împreună cu elevii, scene sugestive, cu predilecție scena salcâmului doborât, cu toate simbolurile și semnificațiile ce le cuprinde. Această scenă este una plină de o ”filosofie” moromețiană, dar și educativă și motivațională în același timp. Sigur că, în completarea romanului, în fiecare an, mă ocup de vizionarea, împreună cu elevii, a filmului – capodoperă cinematografică, regizat de Stere Gulea, în care actori consacrați și nu numai, dar foarte bine aleși, aduc, pe ecran, în alb-negru, universul satului românesc de la câmpie, populat de personaje emblematice ale romanului: Moromete, Catrina, Guica, Niculae, Achim, Nilă, Paraschiv, Cocoșilă ori Tudor Bălosu, Polina sau Birică.
              Preambulul de față este, poate, prea lung, dar scoate în evidență punctele comune pe care mi le-am găsit vis-a vis de cartea doamnei Cezarina Adamescu. Am remarcat, de la început, pasiunea și dragostea cu care autoarea se apleacă asupra operei marelui scriitor, de o valoare și de o originalitate inestimabile, cu o personalitate covârșitoare, care și-a pus, permanent și irevocabil, amprenta pe întreaga noastră literatură. Cu duioșie, dar și cu venerație, doamna Cezarina Adamescu realizează un portret aproape complet al omului și al scriitorului Marin Preda, în așa fel încât noi, cititorii, să încercăm să descifrăm, cu limitele inerente, laturi uneori necunoscute ale omului care toată viața ”și-a cărat satul în buzunarul de la piept”. Rigurozitatea detaliilor se îmbină armonios cu  acea căldură a sufletului, cu respectul, dragostea și admirația față de autor, dar și față de opera literară atât de bine cunoscută, recitită și prețuită.  Introspecția psihologică este utilizată cu succes, scriitorul contopindu-se uneori, în viziunea autoarei, cu prototipul său, Niculae Moromete. Cartea invită și incită la relecturarea ”Moromeților”, de care mi s-a făcut dor din nou; este acel dor de a evada din lumea actuală pentru a intra cu pace sufletească, dar și cu emoție, în lumea arhaică, patriarhală a satului de odinioară, în acea lume aparent simplă, în care, uneori, am vrea să ne transfigurăm, pentru a ne regăsi pe noi înșine. Printre rânduri, se pot citi nostalgia vremurilor descrise de Marin Preda, precum și regretul, parcă, pentru faptul că timpul nu a mai avut răbdare. Doamna Cezarina Adamescu amintește de acea ”stare a țăranului de odinioară”, atât de îndepărtată, dacă ar fi să o raportăm la realitatea actuală și care ne face să medităm, dureros, la timpurile evocate de scriitor în ”Moromeții”. Cu sensibilitate și trăire autentică, autoarea aduce un elogiu mentorului și idolului pe care l-a urmat și care a călăuzit-o în diverse feluri. Ceea ce impresionează în scrierea de față este și abilitatea cu care sunt asociate situații din creația lui Marin Preda cu evenimente personale care au marcat sufletul autoarei (moartea calului din povestirea ”Calul” și moartea unui cal la care asistase cu ani în urmă și care a mâhnit-o profund).
               Pentru doamna Cezarina Adamescu literatura și lectura se apropie de sacru, dânsa dovedind o reală erudiție, prin bogatul bagaj de cunoștințe din domeniul literaturii române în general și din creația lui Marin Preda în special.
              Da, ”Fără Moromeții literatura română ar fi searbădă.”  Cartea ”Privind înapoi cu speranță” este o carte captivantă, fermecătoare, caldă, care mângâie sufletul și care se citește cu ochii în lacrimi!
              Într-una dintre primele ore de Limba și literatura română de la clasa a V-a, predând elevilor noțiuni despre carte, le-am propus să mângâie o carte pentru a-i simți coperta catifelată, paginile răsfoite, pentru a lua contact direct cu ”cartea pe hârtie”. Când am terminat lectura cărții dumneavoastră, am mângâiat și eu cele două coperte ale cărții, asemenea elevilor ori poate mai mult decât atât: cu respect și admirație, v-am mângâiat și pe dumneavoastră, doamna Cezarina Adamescu, dar l-am mângâiat, cu teamă și emoție și pe cel care a cântat ”poezia câmpiei cu vraja ei”!

Prof. Petronela Angheluță