PRIVIND
ÎNAPOI CU SPERANȚĂ
CEZARINA
ADAMESCU
Misiunea de căpătâi a profesorului de Limba și literatura română este aceea de a citi permanent,
de a se pune la curent cu toate noutățile, atât cât este posibil în vremurile
pe care le trăim. Chiar dacă predau acest important și nobil obiect doar la
gimnaziu, sunt preocupată de lectura multor
cărți (poezie, proză, critică literară), fiind adepta devizei ”Nicio zi fără
lectură!”, așa cum, poate, generația noastră a fost formată să simtă și să
gândească. Deseori, mă duc cu gândul la lecturile din copilărie sau din
adolescență și încerc să găsesc metode diverse pentru a-i determina și pe
elevii mei să-și exerseze cât mai mult deprinderea de a citi cărți…
Printre
lecturile din ultima vreme, s-a strecurat (datorită prietenei mele, Mariana
Pavel) o carte scrisă de doamna Cezarina Adamescu, despre care auzisem doar
câte ceva sau citisem prefețe realizate într-un stil propriu și cu profesionalism.
”Privind înapoi cu speranță” s-a dovedit a fi un titlu incitant și sugestiv în același
timp, mai ales că este dedicat lui MARIN PREDA și operei sale de o valoare
incontestabilă. Am parcurs textul cărții pe nerăsuflate, în primul rând pentru
că stilul clar, informațiile bine documentate, presărate cu notații personale
duioase și nostalgice m-au introdus cu totul în universul creației literare
(critice) a doamnei Cezarina Adamescu.
Am
în biblioteca personală romanul ”Moromeții” de Marin Preda (volumul I), o ediție apărută în anul 1957, la ESPLA, în
colecția ”Biblioteca țăranului muncitor”. Nu am putut niciodată să înlocuiesc
această carte cu una nouă, mai ”frumoasă”. Am lecturat pentru prima dată volumul
într-o copilărie prea îndepărtată, când abia înțelegeam ce înseamnă titlul ”Moromeții”…
și am reluat lectura ori de câte ori îmi era dor de LUMEA MOROMEȚILOR… Genială
carte, pe care aș citi-o cu cea mai mare plăcere oricând și de multe ori și din
care lecturez fragmente elocvente elevilor mei de clasa a VII-a, când ei se
familiarizează cu noțiunea de roman. Și, desigur, nu omit niciodată să lecturez
și să analizez, împreună cu elevii, scene sugestive, cu predilecție scena
salcâmului doborât, cu toate simbolurile și semnificațiile ce le cuprinde.
Această scenă este una plină de o ”filosofie” moromețiană, dar și educativă și
motivațională în același timp. Sigur că, în completarea romanului, în fiecare
an, mă ocup de vizionarea, împreună cu elevii, a filmului – capodoperă cinematografică,
regizat de Stere Gulea, în care actori consacrați și nu numai, dar foarte bine
aleși, aduc, pe ecran, în alb-negru, universul satului românesc de la câmpie,
populat de personaje emblematice ale romanului: Moromete, Catrina, Guica,
Niculae, Achim, Nilă, Paraschiv, Cocoșilă ori Tudor Bălosu, Polina sau Birică.
Preambulul de față este, poate, prea
lung, dar scoate în evidență punctele comune pe care mi le-am găsit vis-a vis
de cartea doamnei Cezarina Adamescu. Am remarcat, de la început, pasiunea și
dragostea cu care autoarea se apleacă asupra operei marelui scriitor, de o valoare
și de o originalitate inestimabile, cu o personalitate covârșitoare, care și-a pus,
permanent și irevocabil, amprenta pe întreaga noastră literatură. Cu duioșie,
dar și cu venerație, doamna Cezarina Adamescu realizează un portret aproape complet
al omului și al scriitorului Marin Preda, în așa fel încât noi, cititorii, să
încercăm să descifrăm, cu limitele inerente, laturi uneori necunoscute ale
omului care toată viața ”și-a cărat satul în buzunarul de la piept”.
Rigurozitatea detaliilor se îmbină armonios cu acea căldură a sufletului, cu respectul,
dragostea și admirația față de autor, dar și față de opera literară atât de
bine cunoscută, recitită și prețuită. Introspecția
psihologică este utilizată cu succes, scriitorul contopindu-se uneori, în
viziunea autoarei, cu prototipul său, Niculae Moromete. Cartea invită și incită
la relecturarea ”Moromeților”, de care mi s-a făcut dor din nou; este acel dor
de a evada din lumea actuală pentru a intra cu pace sufletească, dar și cu
emoție, în lumea arhaică, patriarhală a satului de odinioară, în acea lume
aparent simplă, în care, uneori, am vrea să ne transfigurăm, pentru a ne regăsi
pe noi înșine. Printre rânduri, se pot citi nostalgia vremurilor descrise de
Marin Preda, precum și regretul, parcă, pentru faptul că timpul nu a mai avut
răbdare. Doamna Cezarina Adamescu amintește de acea ”stare a țăranului de
odinioară”, atât de îndepărtată, dacă ar fi să o raportăm la realitatea actuală
și care ne face să medităm, dureros, la timpurile evocate de scriitor în ”Moromeții”.
Cu sensibilitate și trăire autentică, autoarea aduce un elogiu mentorului și
idolului pe care l-a urmat și care a călăuzit-o în diverse feluri. Ceea ce
impresionează în scrierea de față este și abilitatea cu care sunt asociate
situații din creația lui Marin Preda cu evenimente personale care au marcat
sufletul autoarei (moartea calului din povestirea ”Calul” și moartea unui cal
la care asistase cu ani în urmă și care a mâhnit-o profund).
Pentru doamna Cezarina Adamescu
literatura și lectura se apropie de sacru, dânsa dovedind o reală erudiție,
prin bogatul bagaj de cunoștințe din domeniul literaturii române în general și
din creația lui Marin Preda în special.
Da, ”Fără Moromeții” literatura română ar fi searbădă.” Cartea ”Privind înapoi cu speranță” este o
carte captivantă, fermecătoare, caldă, care mângâie sufletul și care se citește
cu ochii în lacrimi!
Într-una dintre primele ore de Limba și literatura
română de la clasa a V-a, predând elevilor noțiuni despre carte, le-am propus
să mângâie o carte pentru a-i simți coperta catifelată, paginile răsfoite,
pentru a lua contact direct cu ”cartea pe hârtie”. Când am terminat lectura
cărții dumneavoastră, am mângâiat și eu cele două coperte ale cărții, asemenea
elevilor ori poate mai mult decât atât: cu respect și admirație, v-am mângâiat
și pe dumneavoastră, doamna Cezarina Adamescu, dar l-am mângâiat, cu teamă și
emoție și pe cel care a cântat ”poezia câmpiei cu vraja ei”!
Prof.
Petronela Angheluță