MURA
– amintire vie a mamei
Vera
Crăciun
Am descoperit conținutul
acestei minunate și originale cărți, scrise de Vera Crăciun, odată cu elevii
clasei a V-a, cărora le-am propus un ”moment de lectură”, pe parcursul mai
multor ore de limba română. Am descoperit frumusețea și delicatețea mesajului
cărții odată cu privirile senine și
curioase ale copiilor, care așteptau ora următoare sau chiar mă provocau la
continuarea lecturii, pentru a afla ce se întâmplă mai departe cu eroina
acestei ”povești adevărate”, putând astfel să constat impactul pozitiv avut
asupra publicului cititor (sau ”ascultător”, în acest caz) – copiii de clasa a V-a. În timpul lecturii,
în clasă era o liniște adâncă, elevii fiind foarte atenți, receptivi, pentru
ca, după un anumit fragment, să extragă esența, ideea acestuia. Povestirea, pe
lângă aspectul preponderent educativ, ne introduce într-o lume necunoscută
copiilor de astăzi, o lume care li se dezvăluie sub forma unui ”basm”, pe care
ei nu l-au trăit și care îi impresionează la modul cel mai sincer.
Așadar, autoarea aduce în prim-plan acest
”început de poveste”, de ”poveste adevărată”, cu o sensibilitate ce înduioșează
și pătrunde în cele mai adânci colțuri ale sufletului. Evocarea este presărată
cu descrieri emoționante, care își pun amprenta iremediabil pe memoria
cititorului. Imaginea simplă, dar complex realizată de autoare, a fetiței Mura,
se detașează din întreaga ”poveste”, dedicată, în fond, mamei, ființă rămasă
veșnic în sufletele celor care au iubit-o și alături de care amintirea ei va
trăi veșnic.
Copiii au remarcat faptul că
Mura trebuia să înfrunte viața grea de copil din acele vremuri, muncind cu
propriile brațe pentru a căpăta ceva în schimb, cu o trudă infinit de grea.
Uneori, efortul nu era răsplătit decât cu ”umilință”, așa cum se întâmplă în
episodul de la câmp, atunci când, după o zi de muncă istovitoare, copiii nu
reușesc să ajungă la brânza atât de mult râvnită, mâncând doar mămăligă. ”Umilința”
la care sunt supuși copiii este resimțită profund, înfigându-se, parcă, precum
o săgeată, în inimă, dar și în minte. Compasiunea față de Mura este accentuată
și de răutatea femeii, percepută ca o trăsătură negativă de caracter a
acesteia.
Se distinge cu claritate
imaginea caldă și ocrotitoare a bunicii Murei, conturată cu delicatețe de către
autoare, care scoate în evidență durerea și îngrijorarea bunicii pentru
viitorul copiilor, mai ales al Murei, surprinzându-i acesteia frământările
interioare, neînțelese de fetiță.
Despărțirea fraților de Mura,
care va pleca, pentru scurt timp, în casa unor oameni care au intenția de a o
înfia, este de-a dreptul cutremurătoare, însă ea rămâne cu sufletul curat,
știind să se bucure, pe parcursul drumului spre ”noua casă”, de micile minuni
ale vieții (mirosul crud al unui fir de iarbă, alergarea după un puf de
păpădie). Am putea spune că ”drumul” devine unul inițiatic, ca în unele basme
în care apare ca ”motiv”, fetița descoperind o lume nouă, însă aceasta nefiind
pe placul ei, acum ”drumul” este refăcut în sens invers, spre casa bunicii, în
fugă, cu teamă în suflet. Eroina aleargă spre casa în care putea plânge de
dorul mamei, în care o aștepta îmbrățișarea bunicii, la sânul căreia putea găsi
alinarea și siguranța de care avea atât
de multă nevoie. Deși acest copil are un
destin amar și chinuitor, aflându-se într-o continuă suferință, cu
mâinile și cu inima sfâșiate, toate aceste neajunsuri se topeau în iubirea,
admirația și prețuirea oferite de bunică.
Un alt motiv preferat de
prozatoare este și acela al ”somnului”, care, sub privirea ocrotitoare a
bunicii, este unul liniștitor, purificator, iar alteori, el spală și curăță
ochii și face ca ”zorii dimineții” să fie ”atât de curați”.
Casa în care fetița ajunge și
în care stă doar o noapte, deși incomparabilă cu modesta căsuță a bunicii, nu-i
oferă căldura unui cămin fericit și liniștit, ci tristețe și singurătate. Am
concluzionat, împreună cu elevii mei, că adevăratele bogății ale vieții sunt
iubirea, siguranța simțită alături de cei dragi, protecția, chiar dacă acestea
sunt copleșite de sărăcie materială.
Dar, după estomparea vremurilor
de restriște, împlinirea destinului a venit atunci când Mura și-a găsit
perechea, ”cel mai chipeș fecior din sat” (precum un Făt – Frumos din basme),
alături de care a înălțat ”cea mai
frumoasă casă din sat”.
Cu o originală ”oralitate” a
stilului, doamna Vera Crăciun ne spune un basm, alcătuit dintr-un amalgam de
realitate și ficțiune, utilizând mai ales metafore dantelate, catifelate și
transmițând sentimente de tristețe,
nostalgie și dragoste, izvorâte din însăși ființa autoarei, al cărei suflet
cald, plin de emoții, iubește, din preaplinul inimii, viața, oamenii și, mai
ales, literatura, din care face o profesie de credință!