Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate!
Constantin
Chirilă
La numeroase evenimente ale Asociației ”Universul Prieteniei” Iași, l-am
întâlnit pe domnul Constantin Chirilă, despre care nu știam mai nimic, dar
care, cu minuțiozitate și cu pasiune, realiza filmări sau fotografii ale
manifestărilor, ajungând să posede o adevărată arhivă, chiar istorică, prin
surprinderea nu numai a activităților în sine, dar și a unor personalități de
seamă ale istoriei și culturii române, de la noi sau din Republica Moldova.
Împreună cu doamna profesor Diana
Vrabie, de la Universitatea din Bălți, a lansat, la Muzeul Unirii Iași, cartea ”Declinul istoric al
Basarabiei și Bucovinei”, la care am participat, iar cu această ocazie, am
intrat în posesia altei cărți scrise de domnul Constantin Chirilă, ”Dacă nu ai
amintiri, nu ai dreptate!”, ajunsă la ediția a II-a.
Este imposibil ca lectura acestei
cărți să nu te atingă, să nu te emoționeze, să nu te cutremure. Am descoperit o
altă față a autorului (numit de către Nicolae Dabija în Cuvântul înainte al lucrării ”un alt Badea Cârțan”) care a bătut cu
piciorul drumul dintre Iași și Chișinău, la propriu și la figurat.
Titlul cărții reprezintă una dintre zicerile
memorabile presărate pe parcursul cărții, rostite de ”măicuța Natalia Ilașcu”,
mama eroului-martir Ilie Ilașcu, prigonit, timp de nouă ani, în închisorile de
la Hlinaia și Tiraspol. Constantin Chirilă a devenit, din anul 1998, îngerul
păzitor al familiei Ilașcu și mai ales al mamei Natalia, rămasă într-un alt
martiriu, în singurătate și sărăcie, după moartea soțului ei și după
încarcerarea ”băietului mamei, Ilie”. Este prezentată, cu documente și
fotografii, o dramă (atât a mamei, cât și a fiului) asumată cu patriotism, dar
și cu durere. Prin tot ce a întreprins pentru măicuța Natalia, domnul
Constantin Chirilă parcurge și el, într-un fel, drumul cauzei pentru care Ilie
Ilașcu s-a sacrificat, cauză ce poate fi cuantificată într-o singură propoziție
exclamativă: ”Vă iubesc, popor român!”, rostită din temnița de la Tiraspol de către Ilie Ilașcu. Comparat cu eroi ai
istoriei trecute, Ilie Ilașcu nu seamănă, poate, cu niciunul dintre aceștia,
prin dimensiunea jertfei pe care, în contextul actual, nimeni nu ar mai putea
s-o accepte, cu atât mai mult cu cât ipocrizia și slugărnicia unor conducători
ai vremurilor noastre nu cunosc limite în calea lor spre putere și spre
realizarea unor interese partinice ori chiar individuale.
Constantin Chirilă devine un alt
fiu al măicuței Natalia, prin devotamentul, dăruirea și chiar sacrificiul făcut
pentru a întinde o mână de ajutor sau pentru a-i alina sufletul îndurerat de
mamă. Datorită intervențiilor lui, mama lui Ilie Ilașcu a putut să vină în
România, într-un pelerinaj la mănăstiri sau chiar a putut fi internată în
ultima lună de viață la un spital din Iași.
Pentru Constantin Chirilă, tot ce
ține de Basarabia și Bucovina înseamnă împlinire supremă, mulțumire sufletească
de a fi fost - chiar și o picătură într-un ocean - sprijinitorul și apărătorul
celor cu care s-a identificat, prin trăirile profunde ce l-au marcat, poate
chiar din copilărie, când ”primeam adevărate lecții de istorie, simțeam iubirea
pământului sfânt românesc,… iubirea de neam și de Țară și toate acestea mi-au
rămas întipărite în minte pentru totdeauna”, când copiii generației lui ”au
trăit cu respirația războiului în spate” (”Declinul istoric al Basarabiei și
Bucovinei”).
Cu emoție este redată euforia primei
întâlniri a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, la Podul de Flori,
după 1989, dar autorul mărturisește că a fost și martor ocular al evenimentelor
din anul 1991, când s-a aflat în mijlocul luptelor ce se dădeau în acea vreme
în Moldova. A participat la mitinguri și la greva foamei inițiată de soțiile
bărbaților din grupul ”Ilașcu”. De asemenea, la 22 octombrie 1993, a fost
inițiatorul parcurgerii drumului de la
Iași la Chișinău, pe jos, pentru a depune la mormintele lui Ion și Doina Aldea
Teodorovici o mână de pământ românesc de la Teiul lui Eminescu, drum ce s-a
încheiat la 29 octombrie 1993. Acest drum simbolic (dar nu lipsit de pericole)
impresionează și se poate constitui într-o adevărată lecție de patriotism pentru
generațiile de azi.
Constantin Chirilă a fost martor
al zguduitoarelor vorbe ale Nataliei Ilașcu, înregistrate pe un reportofon:
”Puiul mamei, chinuitul mamei, osânditul mamei”; ”floarea mamei”; ”tinerelul
mamei”; ”Pentru ce? Pentru ce? Pentru Prutul ista și granița asta?”. Dar,
dincolo de acestea, în ciuda suferinței și a bocetelor de jale, mama Natalia
Ilașcu preferă dreptatea, și nu umilința în genunchi, așa cum o face și fiul:
”Așa murim, cum a murit Hristos pe cruce, așa murim și eu și el, nu îngenunchem
la păgâni!”.
Primul român din țară care s-a
întâlnit cu patriotul Ilie Ilașcu în prima sa zi de libertate a fost Constantin
Chirilă, care se afla la Chișinău în ziua eliberării acestuia. L-a însoțit,
împreună cu mai multe persoane, la mormintele părinților, la înmormântarea
cărora nu a fost lăsat să participe, fiind întemnițat și care n-au apucat să-l
mai vadă înainte de moarte. Cumplit de dureros destin al unui OM care,
sacrificându-se pentru țară și neam, a îndurat martiriul detenției și s-a
întors la casa părintească rămasă goală, dar cu atâtea amintiri ale greu
încercatei mame. O mamă fericită că a dat naștere unui OM ales pentru jertfă
(precum un alt Meșter Manole), dar nefericită prin chinurile și prin nesfârșita
așteptare a copilului pe care cu greu l-a crescut (”cu mămăligă și cu cir”). O
mamă care își dorea să aibă în casă harta României Mari, ”chiar de m-or ucide”,
o mamă-exponent al femeilor din Basarabia, o mamă chinuită de dorul pruncului
supus la atrocități, torturat fizic și psihic, o mamă într-o continuă căutare a
fiului pierdut pentru totdeauna.
Datorită lui Constantin Chirilă am
putut să ne umplem sufletele de un cald patriotism, dar, în același timp, să
resimțim amărăciunea unor destine frânte și crunte, subjugate de o istorie
nedreaptă. Cartea de față generează o
temă de meditație profundă: libertatea
nu este tot o închisoare, un alt fel de închisoare, nu numai pentru Ilie
Ilașcu, dar și pentru mulți dintre cei care s-au sacrificat sau nu?...