Sunday, February 15, 2015

Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate!
Constantin Chirilă

        
            La numeroase evenimente ale Asociației ”Universul Prieteniei” Iași, l-am întâlnit pe domnul Constantin Chirilă, despre care nu știam mai nimic, dar care, cu minuțiozitate și cu pasiune, realiza filmări sau fotografii ale manifestărilor, ajungând să posede o adevărată arhivă, chiar istorică, prin surprinderea nu numai a activităților în sine, dar și a unor personalități de seamă ale istoriei și culturii române, de la noi sau din Republica Moldova.
            Împreună cu doamna profesor Diana Vrabie, de la Universitatea din Bălți, a lansat, la Muzeul  Unirii Iași, cartea ”Declinul istoric al Basarabiei și Bucovinei”, la care am participat, iar cu această ocazie, am intrat în posesia altei cărți scrise de domnul Constantin Chirilă, ”Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate!”, ajunsă la ediția a II-a.
            Este imposibil ca lectura acestei cărți să nu te atingă, să nu te emoționeze, să nu te cutremure. Am descoperit o altă față a autorului (numit de către Nicolae Dabija în Cuvântul înainte al lucrării ”un alt Badea Cârțan”) care a bătut cu piciorul drumul dintre Iași și Chișinău, la propriu și la figurat.
            Titlul cărții reprezintă una dintre zicerile memorabile presărate pe parcursul cărții, rostite de ”măicuța Natalia Ilașcu”, mama eroului-martir Ilie Ilașcu, prigonit, timp de nouă ani, în închisorile de la Hlinaia și Tiraspol. Constantin Chirilă a devenit, din anul 1998, îngerul păzitor al familiei Ilașcu și mai ales al mamei Natalia, rămasă într-un alt martiriu, în singurătate și sărăcie, după moartea soțului ei și după încarcerarea ”băietului mamei, Ilie”. Este prezentată, cu documente și fotografii, o dramă (atât a mamei, cât și a fiului) asumată cu patriotism, dar și cu durere. Prin tot ce a întreprins pentru măicuța Natalia, domnul Constantin Chirilă parcurge și el, într-un fel, drumul cauzei pentru care Ilie Ilașcu s-a sacrificat, cauză ce poate fi cuantificată într-o singură propoziție exclamativă: ”Vă iubesc, popor român!”, rostită din temnița de la Tiraspol  de către Ilie Ilașcu. Comparat cu eroi ai istoriei trecute, Ilie Ilașcu nu seamănă, poate, cu niciunul dintre aceștia, prin dimensiunea jertfei pe care, în contextul actual, nimeni nu ar mai putea s-o accepte, cu atât mai mult cu cât ipocrizia și slugărnicia unor conducători ai vremurilor noastre nu cunosc limite în calea lor spre putere și spre realizarea unor interese partinice ori chiar individuale.
             Constantin Chirilă devine un alt fiu al măicuței Natalia, prin devotamentul, dăruirea și chiar sacrificiul făcut pentru a întinde o mână de ajutor sau pentru a-i alina sufletul îndurerat de mamă. Datorită intervențiilor lui, mama lui Ilie Ilașcu a putut să vină în România, într-un pelerinaj la mănăstiri sau chiar a putut fi internată în ultima lună de viață la un spital din Iași.
            Pentru Constantin Chirilă, tot ce ține de Basarabia și Bucovina înseamnă împlinire supremă, mulțumire sufletească de a fi fost - chiar și o picătură într-un ocean - sprijinitorul și apărătorul celor cu care s-a identificat, prin trăirile profunde ce l-au marcat, poate chiar din copilărie, când ”primeam adevărate lecții de istorie, simțeam iubirea pământului sfânt românesc,… iubirea de neam și de Țară și toate acestea mi-au rămas întipărite în minte pentru totdeauna”, când copiii generației lui ”au trăit cu respirația războiului în spate” (”Declinul istoric al Basarabiei și Bucovinei”).
            Cu emoție este redată euforia primei întâlniri a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, la Podul de Flori, după 1989, dar autorul mărturisește că a fost și martor ocular al evenimentelor din anul 1991, când s-a aflat în mijlocul luptelor ce se dădeau în acea vreme în Moldova. A participat la mitinguri și la greva foamei inițiată de soțiile bărbaților din grupul ”Ilașcu”. De asemenea, la 22 octombrie 1993, a fost inițiatorul  parcurgerii drumului de la Iași la Chișinău, pe jos, pentru a depune la mormintele lui Ion și Doina Aldea Teodorovici o mână de pământ românesc de la Teiul lui Eminescu, drum ce s-a încheiat la 29 octombrie 1993. Acest drum simbolic (dar nu lipsit de pericole) impresionează și se poate constitui într-o adevărată lecție de patriotism pentru generațiile de azi.
              Constantin Chirilă a fost martor al zguduitoarelor vorbe ale Nataliei Ilașcu, înregistrate pe un reportofon: ”Puiul mamei, chinuitul mamei, osânditul mamei”; ”floarea mamei”; ”tinerelul mamei”; ”Pentru ce? Pentru ce? Pentru Prutul ista și granița asta?”. Dar, dincolo de acestea, în ciuda suferinței și a bocetelor de jale, mama Natalia Ilașcu preferă dreptatea, și nu umilința în genunchi, așa cum o face și fiul: ”Așa murim, cum a murit Hristos pe cruce, așa murim și eu și el, nu îngenunchem la păgâni!”.
              Primul român din țară care s-a întâlnit cu patriotul Ilie Ilașcu în prima sa zi de libertate a fost Constantin Chirilă, care se afla la Chișinău în ziua eliberării acestuia. L-a însoțit, împreună cu mai multe persoane, la mormintele părinților, la înmormântarea cărora nu a fost lăsat să participe, fiind întemnițat și care n-au apucat să-l mai vadă înainte de moarte. Cumplit de dureros destin al unui OM care, sacrificându-se pentru țară și neam, a îndurat martiriul detenției și s-a întors la casa părintească rămasă goală, dar cu atâtea amintiri ale greu încercatei mame. O mamă fericită că a dat naștere unui OM ales pentru jertfă (precum un alt Meșter Manole), dar nefericită prin chinurile și prin nesfârșita așteptare a copilului pe care cu greu l-a crescut (”cu mămăligă și cu cir”). O mamă care își dorea să aibă în casă harta României Mari, ”chiar de m-or ucide”, o mamă-exponent al femeilor din Basarabia, o mamă chinuită de dorul pruncului supus la atrocități, torturat fizic și psihic, o mamă într-o continuă căutare a fiului pierdut pentru totdeauna.
            Datorită lui Constantin Chirilă am putut să ne umplem sufletele de un cald patriotism, dar, în același timp, să resimțim amărăciunea unor destine frânte și crunte, subjugate de o istorie nedreaptă.  Cartea de față generează o temă de meditație profundă:  libertatea nu este tot o închisoare, un alt fel de închisoare, nu numai pentru Ilie Ilașcu, dar și pentru mulți dintre cei care s-au sacrificat sau nu?...