RUGINOASA
-ISTORIE, CREDINȚĂ ȘI CULTURĂ -
MARIAN
MALCIU
Ruginoasa – comuna legată de o pagină
glorioasă a istoriei naționale, comuna cu realizări predecembriste care i-au
sporit prestigiul, comuna care ar fi trebuit să strălucească pe firmamentul
Moldovei așa cum ar fi meritat…
Despre Ruginoasa s-au scris până acum
două cărți, una aparținând lui Theodor Râșcanu, cealaltă avându-l ca autor pe
Boris Crăciun. Iată că acum, Marian Malciu, scriitor slătinean, dedică
Ruginoasei, dar și prietenilor săi din această comună (familia preotului Pavel
Pavel) un amplu și documentat material despre Ruginoasa de ieri și de astăzi, axându-se,
așa cum ne anunță și titlul, pe istorie, credință și cultură, trei repere ce
astăzi au ajuns în desuetudine și pe care autorul reușește să le reașeze la
locul cuvenit.
Autorul ne introduce în atmosfera
cărții în stilul propriu, ce amintește de o altă carte, ”Dor de Bucovina”, în
care însuși promitea că va scrie despre Ruginoasa și, mai ales despre Biserica
Parohiei Dumbrăvița, ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, biserică ridicată cu
eforturi imense (materiale, spirituale) de către Părintele Pavel Pavel.
Lucrarea de față este una amplă, de o certă
valoare documentară, literară și istorică, ce cuprinde nu numai informații
vaste, ci și opinii personale ale autorului, pertinente și argumentate. Cartea
este, de fapt, o incursiune
istorico-religioasă, culturală, autorul acesteia aplecându-se cu meticulozitate
asupra tuturor aspectelor avute în vedere și demonstrând o profundă
documentare, rod al strădaniei multor zile de căutare și muncă. Dincolo de
bogatul material informațional, utilizând și îmbinând, cu măiestria cunoscută
deja din alte scrieri ale domniei sale, narațiunea, descrierea și dialogul,
autorul realizează nu numai ”portretul” acestei așezări, ci și portretele unor
oameni, dintre care se distinge cel al preotului Pavel Pavel, emblemă a
ctitoriei Bisericii ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Dumbrăvița.
Câteva zeci de pagini sunt alocate Bisericii
Parohiei Dumbrăvița și Preotului acesteia, față de care autorul mărturisește,
indirect, admirație și prețuire și pe care l-a numit ”Omul de aur”, datorită
realizărilor sale, dintre care cea dintâi este construirea acestei noi
biserici, o adevărată catedrală. Și ce poate fi mai frumos și mai înălțător
pentru un preot, pentru destinul său, decât a lăsa în urmă generațiilor
viitoare un locaș de cult impunător, care va dăinui peste vreme, realizat pe parcursul
a douăzeci de ani?... Păstrând proporțiile, am putea spune că la baza acestui
monumental edificiu stă așezat sacrificiul unui alt ”Meșter Manole”, sacrificiu
nevăzut, neștiut, pa altarul căruia PREOTUL
a jertfit soție, copii, sănătate și poate multe altele, necunoscute.
Portretul părintelui este conturat din
date biografice, dar și din preaplinul sufletului, Marian Malciu dovedindu-se,
și de această dată, un bun cunoscător al analizei psihologice, intuind laturile
profunde ale omului, dar și ale preotului, cele două ipostaze în care îl
surprinde pe acesta. Ne impresionează felul cum este înfățișat acest preot cu
har, cu chemare către cele sfinte, cu pasiune pentru profesie, cu credință în Dumnezeu. Ca un adevărat apostol
al credinței, el are convingerea că va reuși să ducă la bun sfârșit ceea ce
și-a propus, numai cu ajutorul lui Dumnezeu: ”Într-o dimineață, m-am trezit
foarte odihnit și calm, cu hotărârea de a începe acțiunea. În mintea mea se
profilase conturul viitoarei biserici. O vedeam
aproape în amănunt și pe dinăuntru și pe dinafară… Numai lucrarea Domnului mă
putea aduce în starea aceasta și-mi putea înfățișa biserica.”
Fiind prezent în casa preotului de mai multe
ori, participând chiar la evenimente din familie și din afara acesteia, și, mai
cu seamă, chiar la sfințirea Bisericii, Marian Malciu are prilejul să-l
cunoască pe părinte în ipostaze diverse,
care îi amplifică, de fapt, calitățile: soț, tată și, mai ales, bunic, el fiind
surprins strângându-și în brațe nepoțelul proaspăt sosit pe lume, chiar la
maternitate.
Autorul aduce în fața noastră, a cititorilor,
atmosfera destinsă, dar emoționantă din casa preotului, din seara dinaintea
sfințirii bisericii. Cuvintele preotului sunt dăltuite în memorie, reprezintă o
victorie, o biruință asupra tuturor, asupra ispitelor care nu vor fi lipsit,
asupra însingurărilor ce-l vor fi încercat, asupra lui însuși, poate. Iar în
ziua următoare, cu emoție, dar și cu bucuria lucrului bine făcut, el va sta în
fața enoriașilor, a preoților și a diaconilor prezenți, echilibrat, sincer,
modest, apreciat și prețuit deopotrivă de toți cei de față.
Pe de altă parte, atrage
atenția descrierea locurilor, a oamenilor și a ierarhilor, din ziua sfințirii.
Parcă intrăm și noi, odată cu autorul, într-un basm: ”păreau ca fiind rupți
dintr-o poveste”. Și pentru că autorul excelează în descriere, o face în
continuare, prezentând, detaliat, veșmintele bisericești, atât cromatic, cât și
religios, cu denumiri clare, unele necunoscute nouă, dar și întreg ritualul
sfințirii. Emoția îl copleșește și pe narator: ”Ascultam înfiorat… Aveam
senzația că nicicând nu am fost mai aproape de Dumnezeu ca în acele momente.”
Nu putem să nu ne oprim,
odată cu autorul, și la aceea care a stat lângă preot ori în umbra acestuia,
tăcută, răbdătoare, sprijin în toate: Maria Pavel, prezbiteră și educatoare de
vocație, prin ”mâinile” căreia au trecut generații de preșcolari ce-i păstrează
respect și recunoștință. Dânsa mărturisește că abia în momentul sfințirii a
înțeles, cu adevărat, sacrificiul părintelui, a putut înțelege lipsa lui din
familie. A fost ”omul de lângă el” în toate împrejurările, bune sau rele, a
fost stâlp al familiei, deși marcată de oboseală, suferință și, uneori, de
imagini dureroase pentru sufletul ei. Ea se confesează, spunând că principala
grijă a părintelui ”a fost și este Biserica”. DUMNEZEU, ÎNAINTE DE TOATE!
Dealtfel, într-o mărturisire caldă, sinceră, dar răscolitoare, Părintele îi
mulțumește pentru răbdare și înțelegere, recunoaște că singurătatea i-a fost
deseori scut, că o prețuiește și că se va ruga necontenit pentru ea și pentru
familie.
În ultimele capitole ale
cărții, Marian Malciu realizează, sub forma unor interviuri, o ”călătorie” prin
locașurile de cultură ale Ruginoasei. Astfel, doamna profesor muzeograf Simona
Ionescu, de la Palatul ”Al. I. Cuza” Ruginoasa trece în revistă multiplele și
diversele activități la care a participat sau în care a implicat instituția pe
care o conduce cu profesionalism și competență. Subsemnata, ca profesor de limba română la Școala
Dumbrăvița, am făcut o prezentare a activităților extracurriculare la care am
participat împreună cu elevii, activități desfășurate atât pe plan local, cât
și în afara localității. Nu în ultimul rând, este amintită prodigioasa
activitate culturală susținută de doamna Cristina Axinia, la Centrul Cultural
Ruginoasa, care a fost inaugurat de doar câțiva ani. Și toate acestea capătă o
formă și un sens sub pana scriitorului Marian Malciu, căruia îi mulțumim pentru
efortul susținut, pentru munca depusă și pe care îl asigurăm de stima și de
considerația noastră.
