ÎNNOBILARE...
PRIN POEZIE
Am plăcutul
prilej, în urma primirii unui volum de versuri de la domnul profesor pensionar Ștefan
Epure, din Onești, să-mi exprim câteva gânduri, în câteva rânduri, despre
volumul în cauză, dar și despre implicarea domnului profesor în creația
literară și în ”viața cetății”!
Domnul profesor a
activat la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Onești, dar a cochetat cu literatura
nu doar în timpul vieții active, ci a continuat să scrie și după ce a ieșit la
pensie, implicându-se și în diverse activități,
fiind, în același timp, și colaborator al săptămânalului ”Onești Expres”. A
debutat în anul 2000, cu volumul de versuri ”Sărutul pe din două” (Editura
Restitutio, Iași), acestuia urmându-i o lucrare lingvistică și istorică apărută
la Editura Vasiliana 98, ”Valea Trotușului – toponimie și istorie”, în anul
2004. Continuând pasiunea pentru lingvistică, autorul publică a doua carte
despre ”Valea Trotușului”, ”Locuri, nume
și legende toponimice din Valea Trotușului” (Editura PIM, Iași, 2009). Prof. univ. dr. Ilie Dan aprecia că ”prin
ansamblul ei, prin conținut și formă, cercetarea lui Ștefan Epure se impune ca
o lucrare remarcabilă pentru studiul istoriei, graiului și mentalității
românilor de ieri și de azi”.
Cu acest al patrulea volum, ”Înnobilare –
Carte de învățătură (după lectură!)”, publicat la Editura Sfera, Bârlad (2015),
Ștefan Epure se întoarce la vechea pasiune – poezia, ”înnobilându-ne” și ”înnobilându-se”
cu noi valențe ale creației lirice, pe multiple
paliere, izvorâte din viață, din experiența acumulată și, nu în ultimul rând,
din actualitatea românească imediată, aceasta devenind o inepuizabilă sursă de
inspirație.
Am lecturat cu plăcere și cu satisfacție
volumul de versuri și mărturisesc, sincer, că multe dintre creații mi-au ajuns
la suflet și că m-am regăsit în unele dintre ele, punctele de vedere ale
creatorului suprapunându-se cu ale mele. Și nu este, oare, acesta, scopul
poeziei ori al creației? Atunci, înseamnă, cu adevărat, că ținta versurilor a
fost atinsă.
Autorul ne introduce, mai întâi, în
sala atât de ofertantă din punct de vedere cultural, a Bibliotecii ”Radu
Rosetti”, realizând o veritabilă incursiune în domeniile reprezentate de
aceasta (lectură, muzică, pinacotecă, numismatică, etc.). Apoi, ne duce într-o
călătorie a iubirii ce va trebui să dăinuiască în Mileniul III, iubita cu ochii
de smarald fiindu-i muză, ori devenind ”viață” sau ”moarte”. Sugestivă este și perspectiva, dureros de
adevărată, din care privește dascălii,
de la care odinioară învățam de toate, dar care acum se află într-un con de
umbră; totuși, ”splendoarea vechimii și a înțelepciunii nu iese niciodată la
pensie”, așa cum afirmă, evidențiind, de fapt, reala valoare a ”învățătorilor”.
Poetul realizează, în multe dintre
poezii, o radiografie a societății românești, a aspectelor mai ales negative
care s-au întins ca o plagă asupra oamenilor și care, din păcate, nu mai pot fi
eradicate, deși, undeva, își exprimă speranța că ”ura se va termina”. În această degringoladă în care ne afundăm pe
zi ce trece în toate domeniile, de sus până jos, în această țară în care
nonvalorile stau în frunte, iar ”talentele” devin ”mândrie națională”, doar
glasul poetului, revoltat de toate acestea, mai poate îndrepta ceva, prin
creație. Și, printre rânduri, se citește dorința de a nu mai suporta toate
aceste rele, de a acționa cumva pentru îndreptarea stării actuale a lucrurilor.
Este un fel de a ne îndemna la o ”redeșteptare” dintr-un alt ”somn de moarte”
și poate că acest mesaj ar trebui urmat, într-un fel sau altul. Pe de altă
parte, se face referire la o ”hărțuire” de diferite tipuri la care suntem
supuși și pe care o resimțim și o trăim aidoma autorului, care ne îndeamnă să ne situăm ”într-un unghi
convenabil” pentru a nu lua contact cu ”mediul toxic” sufocant. Pline de miez metaforele ce surprind plastic
realități cumplit de adevărate, care ne dor din ce în ce mai mult și care sunt
atât de bine exprimate!
Și apoi, să
vorbim despre libertate! O libertate atât de greșit înțeleasă de semenii
noștri, mai ales după perioada comunistă! Și ne întrebăm dacă suntem liberi cu
adevărat, ori dacă nu cumva este o falsă și ireală libertate! Și, de cele mai
multe ori, există niște oameni care mor pentru libertate, pentru ca apoi
politicienii (și nu numai) să calce în picioare sacrificiul celor ce, cu
entuziasm și patriotism, s-au jertfit! Pentru că nu am fost liberi nici în
comunism și nu suntem nici acum. Suntem, de fapt, apăsați de ”confiscarea
timpului și a preocupărilor”, așa cum bine punctează unele dintre poezii.
Regimurile politice impun propriile reguli, partinice de cele mai multe ori,
iar bietul om este mereu ”sub vremi”, amăgindu-se doar cu o pretinsă libertate,
fiindcă, oricum, ”democrația e confuză”.
Foarte bine
marcată antiteza dintre bogații zilei și săraci, la obiect și tipologia
”ticăloșilor” de care este plină țara, pentru că trăim în ”împărăția minciunii”
și, oricum, egalitatea nu există, așa cum niciodată n-a existat.
Însă pentru
oamenii corecți, care cunosc esența vieții și prețuiesc adevăratele principii
și valori ale acesteia, banii nu sunt importanți, pentru că ei nu produc
”bun-simț, bun-gust și bună-cuviință”; pentru oamenii de calitate trebuie să
rămână de căpătâi ”verticalitatea” și
”noblețea” și, așa cum amintește una dintre poezii, important este să ne
acordăm nouă înșine mai mult timp (”Fără televizor, calculator ori telefon”),
dar și să avem o viață echilibrată, așa cum, cu umor, ne îndeamnă poetul.
Și, nu în ultimul rând, este prezentă o minunată pledoarie pentru păstrarea limbii
române, pentru corectitudinea exprimării din ce în ce mai viciate, mai
perturbate de anumite ”maladii”, trăgând un semnal de alarmă asupra aspectelor
limbii române degradate și batjocorite.
Așadar, prin
acest volum de versuri, domnul Ștefan Epure reușește să ne ”înnobileze” și pe
noi, cititorii, cu iubire: iubire de semeni, de țară și de limba română!