PRINȘI ÎN MREJE…
Noua
apariție editorială a doamnei Nina Gonța, romanul ʺfeisbucist-internauticʺ
(după cum chiar dânsa îl denumește) ʺÎn mrejele viețiiʺ, ne transpune într-o realitate pe care o resimțim din ce în
ce mai acut în ultima perioadă, realitate generată de evoluția civilizației, de
amploarea luată de rețelele de socializare, care ne ghidează viața, uneori în
mod negativ.
Acaparați
de site-urile de socializare, fără de care aproape că nu putem exista, ne lăsăm
conduși, vrând-nevrând, spre lumea virtuală, care, de multe ori, ne
îndepărtează de la realitatea imediată, fie ea mai mult sau mai puțin frumoasă.
Este bine sau este rău? Greu de precizat. Pentru că, deși ʺsocializămʺ cu sute
sau chiar mii de prieteni, suntem, de fapt, într-o lume care poate fi și
aproape, dar și departe de noi. Practic, suntem singuri, în camera noastră, în
fața unui ecran rece, fără suflet, dar care ne apropie de oameni ce pot fi la
mii de kilometri depărtare. Prieteniile ce se leagă în acest mod pot fi, desigur,
benefice, însă tentațiile spre lucruri mai puțin ortodoxe sunt multiple și mult
mai ușor accesibile.
Spre
aceste tentații se îndreaptă personajul masculin principal al cărții de față,
inginerul Vlad Șerbănescu, aflat ʺsingurʺ, într-o căsnicie de conveniență și
care o cunoaște, pe FB, pe Nicoleta. Relația dintre cei doi se înfiripă repede
și este menținută tot pe rețeaua de socializare, însă Vlad are antecedente,
având relații anterioare și cu alte femei. Vlad, dominat de un puternic
instinct bărbătesc, trece de la o femeie la alta, nedorind o relație stabilă și
nevrând să divorțeze, căutând, poate, femeia,
pe care o găsește în persoana Nicoletei. Aceasta, după câteva încercări eșuate
de a găsi iubire, mângâiere și
înțelegere (inclusiv în mariajul ei),
vede în bărbatul încântător și
șarmant apărut în viața ei, omul
visat, dorit, omul ce îi putea oferi dragostea totală, de care nu avusese
parte. Nicoleta găsește în acest bărbat, de care este iremediabil atrasă,
împlinirea unei iubiri nesperate la vârsta ei, descoperindu-și chiar o tinerețe
a sufletului, a trupului însetat de dragoste.
Însă
Vlad, deși o îndrăgește și o apreciază pe Nicoleta pentru toate calitățile ei
(și ca femeie, și ca gospodină ce îl aștepta cu masa pusă), nu rupe legăturile
cu unele dintre fostele iubite, ascunzându-i Nicoletei aceste secrete.
Relația
dintre cei doi evoluează frumos, până în momentul în care, rămas acasă la
Nicoleta, Vlad uită să se delogheze de
pe FB, iar Nicoleta are acces la mesajele pe care el încă le întreținea cu
anumite femei. Astfel, Nicoleta descoperă un om cu totul diferit, un om aproape
obsedat de sex și de lucruri oripilante, un om care i-a ascuns multe lucruri și
în care nu mai putea avea încredere. Acum, în sufletul ei se dă o luptă
sfâșietoare, ea fiind pusă în situația-limită de a alege între omul de care se
îndrăgostise și omul duplicitar pe care îl descoperise. Suferind cumplit,
Nicoleta trăiește durerea trădării, este chinuită de îndoieli și constată cât
de puțin cunoaștem oamenii de lângă noi, cărora le acordăm credit,
necondiționat.
După
alte clipe de dragoste trăite cu intensitate, Nicoleta îi spune lui Vlad despre
mesajele găsite. Reacția lui Vlad este una surprinzătoare: el nu fuge, nu
neagă, nu o condamnă pe femeie, ci regretă, își recunoaște defectele, se
rușinează, plânge și, într-un fel de resemnare, admite însuși că este un om
slab. Am putea spune că aceste deviații de la o viață intimă normală sunt și
urmare a situației în care soția l-a pus, neoferindu-i alternativă, prin
comportamentul ei inadecvat, manifestat în așa-zisa căsnicie.
Chemat
la o intervenție de serviciu, el pleacă de la Nicoleta, cu care se împăcase,
dar moare în mașină, în urma unui stop cardiac. Moartea subită aduce o nouă
eliberare a personajului, după aceea consumată în fața Nicoletei, care îi
descoperise tainele grele ale sufletului său și ale conștiinței sale încărcate.
Vlad
este un personaj complex, construit din lumini și umbre, cu probleme care-l
urmăresc încă din copilărie (o tristețe inexplicabilă) și cu o tentativă de
suicid la maturitate. El este ʺun captivʺ în propria soartă, ʺrătăcit în
mrejele viețiiʺ, dar este, poate, și o
victimă a degradării ce o constituie, uneori, internetul, pentru persoanele
care nu vor sau nu pot să discearnă între bine și rău.
Nicoleta,
care dorește să-și trăiască viața cu intensitate, găsind, la această vârstă,
fericirea și iubirea, îi acordă lui Vlad circumstanțe atenuante, fiind capabilă
de a continua relația, în ciuda celor întâmplate. Din păcate, fenomen
implacabil, moartea lui Vlad o lasă neconsolată, ba chiar cu urme ale
regretului că i-a reproșat acele lucruri
de neacceptat pentru ea (sau poate pentru cei din jur?).
Autoarea abordează, așadar, un subiect
tabu, care, cu siguranță, va stârni controverse, însă tema este una actuală,
chiar dacă limbajul este unul foarte direct.
Sunt de
remarcat consecințele nefaste pe care le poate avea utilizarea FB
(protagoniștii se ceartă din cauza comentariilor făcute de Vlad unor persoane
feminine, considerate de Nicoleta drept flirturi…). Pe de altă parte, mesajul
transmis este acela că, datorită internetului (FB), oamenii sunt și aproape și
răzlețiți, iar ființa umană este supusă tentațiilor lumii moderne, pe care nu
le poate eluda.
Din
punct de vedere compozițional, autoarea structurează cartea într-un mod
original, alternând conversațiile din prezent cu retrospective ale
personajelor, ducându-ne în trecutul acestora, iar dialogurile alerte dau o
dinamică specifică acelor
convorbiri-mesaje de pe FB.
Și, la
unison cu autoarea, am putea concluziona că, de fapt, ʺfiecare om ascunde în
interiorul său un întreg univers, numai și numai al săuʺ, că suntem oameni mai
mult sau mai puțin supuși ispitelor, că în fiecare ființă umană există
dualitate și că nu putem fugi nici de realitate și nici de destin!