GÂNDURI DESPRE UN JURNAL... DE SUFLET

CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ

                În peregrinările mai vechi sau mai noi ale vieţii, ne este dat să întâlnim oameni care, de multe ori, ne marchează sufletul şi chiar viaţa, prin experienţele legate de ei, prin felul lor de a fi ori de a se manifesta, prin frumuseţea omeniei, a atitudinii, a chipului blând. După ce, în prealabil, luasem contact cu o carte scrisă de doamna Constanţa Abălaşei – Donosă, Aşa am învăţat să iubesc Brăila, am întâlnit-o pe autoare la Brăila. Programul încărcat al Taberei de creaţie şi re-creaţie de la Lacu Sărat nu ne-a permis să avem un contact mai lejer, dar am avut posibilitatea, ca un privitor neutru şi neimplicat în mod direct în activităţi, să observ, sub un zâmbet cald şi calm, modestia, liniştea sufletească şi omenia ce puteau fi apreciate, imediat, fără putinţă de tăgadă, la această doamnă ce are un palmares atât de bogat în domeniul artei şi al literaturii.

                Secondată permanent de soţul dumneaei, la fel de calm şi de liniştit, dar protector şi grijuliu în acelaşi timp, doamna Constanţa Abălaşei-Donosă participa activ, dar parcă nevrând ca prezenţa să-i fie observată, la multe dintre activităţile creative sau recreative ce au avut loc la Brăila ori la Lacu Sărat.

             La câteva luni după evenimentul de la Brăila, am intrat în posesia unei alte cărţi scrise de doamna Constanţa Abălaşei-Donosă, Gânduri din jurnalul meu, apărută la Editura Rafet (2016), sub coordonarea domnului Constantin Marafet, directorul editurii. Cartea a primit Premiul Octavian Moşescu la Festivalul Internaţional Titel Constantinescu, ediţia a IX-a, Râmnicu Sărat, 2016.

              Având o fructuoasă activitate în domeniul artelor plastice (expoziţii personale în ţară şi în străinătate, grafică de carte, lucrări în colecţii particulare, zeci de donaţii), autoarea posedă şi un real talent literar (13 cărţi publicate, apariţii în reviste, în dicţionare şi în antologii literare, membră a mai multor cenacluri literare).

               Astfel, în cartea de faţă, Gânduri din jurnalul meu, autoarea excelează în realizarea unei portretistici de calitate, figurile evocate căpătând valoare de efigii-icoane (profesorul de limba franceză Ion M. Gane, poetul şi epigramistul Octavian Moşescu, artistul plastic Ion Gâţă, mentorul care i-a îndrumat paşii spre arta plastică). Este reînviată, cu profundă emoţie şi trăire intensă, imaginea dascălului de altădată, cu un parfum inefabil, chiar nostalgic, autoarea având o reală înclinaţie spre scrierea de tip jurnal.

              Penelul doamnei Constanţa Abălaşei-Donosă capătă o extrapolare, trecând, cu mare uşurinţă de pe „pânză” pe hârtia cărţii: dânsa pictează, nu în grafică sau acuarelă, de această dată, ci cu acele cuvinte frumos alese, realizând minunate descrieri de peisaje, ce te atrag în mrejele lor pe parcursul lecturii. Peisajele sunt vizualizate cu ochiul fin şi exersat al pictorului, cernute prin “sufletul ochilor”.

             Sunt evocate întâlniri divine, destinate, poate, acelor oameni speciali care ştiu să pătrundă înţelesul profund al acestor minuni ce se petrec sub ochii noştri şi pe care greu le putem defini. Artistul plastic Ion Grigore îi înlesneşte doamnei Constanţa Abălaşei-Donosă o întâlnire cu “Patriarhul Artelor”, sculptorul Ion Irimescu, la Fălticeni. Cu emoţie intens trăită, ea soarbe, pur şi simplu, cu nesaţul sufletului, această magică întâlnire-eveniment, pe care o împărtăşeşte, spre nemurire, şi cititorului. Memorabilă este, de asemenea, şi întâlnirea cu Părintele Rafaiil, fiul filosofului Constantin Noica.

           Într-un registru melancolic, este adus în prim-plan aerul patriarhal-autohton  al unei case pline de amintiri mai mult triste, cu un decor autentic românesc şi rural, casa singuraticei “tuşe Varvara”, cea care o primea cu atâta ospitalitate şi care, neavând curent electric, primea “lumină de la Dumnezeu, în timpul zilei”.

           Preambulul părţii a doua a cărţii, În China, cu Domnul Eminescu…transmite gândurile unui om ostracizat şi îndepărtat, în mod nemeritat, de către confraţi întru profesie. Autoarea îşi exprimă, cu  amărăciune, teama de a fi devenit un paria în ochii celor din jur, dezamăgirea că munca şi talentul ei nu sunt recunoscute la adevărata valoare, având acea tendinţă a oamenilor superiori de a se retrage în cochilia lor, de a se izola de o lume care nu le înţelege sacrificiul, renunţând la lupta dură cu semenii.

            Sunt gândurile unui om sensibil, cu credinţă în Dumnezeu şi în harul dat de divinitate, lovit tocmai de cei care ar fi trebuit s-o susţină, nu gratuit, ci pentru valoarea sa, pentru modestia sa, pentru munca asiduă şi pentru talentul uriaş. Dar, ca orice om puternic, conştient de ceea ce poate realiza durabil, în ciuda tuturor opreliştilor, doamna Constanţa Abălaşei-Donosă demonstrează putere şi voinţă de a merge mai departe, acceptând invitaţia de a merge în China, pentru a prezenta  publicului expoziţia de grafică în peniţă şi acuarelă sub titlul generic  Avem nevoie de Eminescu.

             Astfel, domnia sa şi-a pus sufletul în a închina Domnului Eminescu “poeme” în peniţă şi în tuş, ducându-l peste mări şi ţări, pentru a arăta lumii întregi unicitatea şi universalitatea marelui poet român, căruia îi dedică această expoziţie (lui şi ţării!), cu respect, cu dragoste şi cu pioşenie.

            Acumulând la Beijing o experienţă unică, trăind clipe de revelaţie şi de cunoaştere, doamna Constanţa Abălaşei-Donosă demonstrează, dacă mai era nevoie, că, dincolo de toate, este o învingătoare prin forţa de a depăşi vicisitudinile vieţii, prin puterea de a aduce un omagiu celui mai mare român pe care l-a avut România şi prin abnegaţia de a duce în lume “o părticică sublimă” din sufletul ei. 

            “Desculţă prin ograda cu fân, gândeam la candela din casa mătuşii Varvara ce arde permanent”, afirmă autoarea în paginile cărţii… Eu gândesc la doamna Constanţa ca la o candelă ce arde permanent, ancorată în acea realitate românească a unei case de la ţară, cu parfum de fân proaspăt cosit...