COPILĂRIA - ÎN PALMA SUFLETULUI…
Primind
o altă carte în dar, D’ ALE COPILĂRIEI, scrisă de o persoană specială și
delicată, așa cum am perceput-o eu la prima întâlnire pe doamna Adriana Neacșu,
m-am întors și am intrat, transfigurată de trecerea unui timp etern și de
acumularea atâtor întâmplări, fericite ori mai puțin fericite, în acel spațiu
mirific, ireversibil – copilăria. Și, cu cât viața te pune la încercări și cu
cât dezamăgirile sunt mai multe pe zi ce trece, plecarea și aplecarea spre
vârsta pură și fără griji te copleșesc și dorești cu un dor și cu o durere ascuțite să
te întorci, să pleci departe, acolo, în copilăria nevinovată…
Și așa, doamna Adriana Neacșu ne poartă
pașii cu discreție și cu gingășie și cu o simplitate dezarmantă prin lumea
neștiutului, prin lumea curiozității, prin lumea inocenței… Trezește în
sufletele noastre acea nostalgie pentru perioada ce nu se va mai întoarce
nicicând, de care cândva ne-am bucurat, iar apoi devenim conștienți că acest
lucru nu mai este posibil… Și, vai, cât este de trist să constați, la
maturitate, că tot ce a fost în copilărie ”a fost odată”…
Iar copilăria capătă, în cartea doamnei
Adriana Neacșu, fațetele multiple ale unor copii puși în ipostaze inedite.
Copilăria are chipul fetiței curioase ce vrea să știe de ce iarba este verde,
ea are chipul fetiței care s-a împrietenit cu un greieraș și la a cărui absență
suferă cumplit, simțindu-se părăsită de acesta (de câte ori nu ne-am simțit
părăsiți de prieteni și de câte ori n-am plâns pierderea lor…). O altă
copilărie este a fetiței care își face dreptate ”cu pumnișorii”, fiindcă un
băiețel nu o lasă să treacă pe drum, pretinzând că acesta e ”drumul lui”; într-o
altă secvență de copilărie, o fetiță este încântată de excursia la fabrica de
sticlă și nedumerită de ce nu găsește strada ”Vârful Limbii”, unde mama îi
spusese (în glumă) că locuiește bunica. Ne regăsim în fetița care vrea să
învețe să coasă alături de mama și care, în atingerea catifelată a capoțelului,
a închis amintirea îmbrățișării mamei – clipă dureroasă pentru adultul de mai
târziu, ori pentru cel de acum… Poate chiar autoarea se regăsește în altă
fațetă a copilăriei: fetița care respectă cu sfințenie tradiția legată de sărbătoarea Ziua Crucii, când nu se consumă
nuci, o regulă ce se regăsește cu predilecție în Moldova, de unde își are
originile Adriana Neacșu. Într-o altă copilărie, veselă de această dată, o
fetiță intră în cușca unui câine să vadă ce ”mobilă” are și nu mai poate ieși
de acolo. Și copilăria capătă un alt chip: un băiețel care merge în pădure cu
bunicul, să aducă iarbă pentru animale și ciuperci pentru mâncare, ocazie cu
care i se servește și o lecție memorabilă de istorie despre eroii care nu
trăiesc în pădure, ci în cărțile de istorie. E o altă clipă dureroasă aici:
amintirea despre dispariția bunicului ”în pădurea de umbre a celor care s-au
săvârșit din viață”.
Un aspect care aduce
hazul și farmecul copilăriei este acela în care fetița – copilărie ”o face pe gospodina”, încurcând treburile gospodăriei,
cu bune intenții, dealtfel. Această poveste este completată de o alta în care
copiii se bucură, alături de părinți, de datinile și obiceiurile de Anul Nou.
Într-un mod inspirat și fericit, prima parte a
cărții este completată de o suită de patru ”povești” duioase, emoționante, dar
și educative, ce surprind prin originalitate și inedit, mai ales prin
dialogurile personificate (între vasele din bucătărie – ceea ce determină
copilul să-și ajute mama la treburile din casă), dar și prin surprinderea lui
Moș Crăciun bolnav, care se însănătoșește primind el însuși daruri de la copii.
Și, parafrazându-l pe scriitorul Leonid Iacob din Postfața cărții (”Reîntoarcerea la copilărie”),
eu, cititorul, m-am alăturat lumii minunate a copilăriei și m-am întors la
copilărie ”ca la un izvor dătător de viață”. Pentru că, oricât de nostalgică ar
fi, copilăria există în fiecare dintre noi în stare latentă, și, atâta timp cât
mai avem un suflet de copil și mai avem tendința de a ne juca în ceea ce facem,
mai existăm cu adevărat pentru cei din jur, mai putem dărui din copilăria noastră,
așa cum face cu un real talent doamna Adriana Neacșu!
