FAȚĂ ÎN FAȚĂ – ANGELA RIBINCIUC

                    Înainte de noaptea dintre ani, așteptând petrecerea de Revelion, am lecturat o carte apărută la Editura PIM, sub egida Asociației Universul Prieteniei Iași (președinte Rodica Rodean), ”Antologie literară de la Dunărea de Jos”, ce cuprinde creații literare (versuri și proză) ale unor cunoscuți scriitori gălățeni, dintre care mi-a reținut atenția, în mod special și plăcut, poeta Angela Ribinciuc.

                    Autoarea ne pune FAȚĂ ÎN FAȚĂ cu realități sensibile ale vieții, în care m-am regăsit și care mi-au mers în sufletul ale cărui legi ne rămân mereu necunoscute, așa cum ea însăși susține, prin versuri sincere care  fac facilă intrarea în chiar sufletul eului liric. Învățăm, din versurile transparente și luminoase, că sufletul are propriile legi și că nu putem lupta cu sufletul atunci când acesta este împovărat. Sufletele sunt diferite, așa cum ființele sunt diverse, iar remediile pentru suferință ori tristețe doar el, sufletul, le poate găsi, independent de voința noastră.

                    Doamna Angela Ribinciuc transmite mesaje pozitive, îndemnându-ne să revenim la viață, atunci când suntem încercați de soartă, să nu ne lăsăm învinși și să nu abandonăm lupta cu viața, ori chiar să ne confesăm copacilor de la care putem învăța să rămânem în picioare, oricât de grele ar fi eventualele obstacole.

                      Motivațiile întoarcerii la viață sunt multiple și convingătoare: speranța de a fi la unison  cu sufletul-pereche, cu partenerul care te așteaptă la capăt de drum și care îți dă puterea de a trece peste orice este greu, fie și numai prin faptul că există acolo, undeva, fiindu-ți alături, afecțiunea adevărată și sinceră a prietenilor tăcuți ce așteaptă cu răbdare, în umbra vieții, să fie chemați la nevoie. Este clamată importanța prieteniei în singurătatea vieții, care, oricum, este populată de oameni pasageri (care pleacă și vin), iar uneori, noi înșine devenim ”cel care pleacă” sau ”cel care vine”. Destinul implacabil revine ca motiv liric, având o forță, dar și o importanță covârșitoare, ducându-i pe oameni ”pe drumuri diferite”, ca apoi să-i pună ”față în față”, pentru o eventuală evaluare a schimbării, pentru ca ”sufletul” compatibil să se reflecte ca într-o oglindă în propriul eu, în propria ființă. Conform destinului, ”despărțirea vine înainte să reușim să punem totul în ordine”, fiindcă suntem puși în fața faptului împlinit, în fața unei crude realități, plecarea definitivă. De aceea, clipa prezentă trebuie prețuită, cu atât mai mult cu cât durerea despărțirilor devine mai acută odată cu trecerea timpului. Și oamenii trebuie să-și găsească locul meritat în inima semenilor în sufletul cărora vor lăsa, inevitabil, ”un gol” ce nu mai poate fi umplut.

                       De asemenea, ceea ce impresionează și impulsionează, în același timp, este ideea îndrăznelii de a visa și de a pune în practică visul: victoria omului asupra vieții poate fi generată de ”un mugur de vis” ce poate deveni real, dacă îi dăm curs.

                               Aflăm, din confesiunile lirice ale autoarei, ceea ce contează cu adevărat de ziua ”noastră”, dar nu numai, poate chiar în toată existența noastră efemeră: ”poți fi singur” și totuși ”să nu te simți părăsit”, poți avea prieteni lângă tine și totuși să fii singur, poți să nu ai nimic și ”să simți că ai totul” ori ”să ai oricât de mult și să nu fii mulțumit”. Ceea ce primează, însă, în această zi ”a noastră”, este, dincolo de toate, bucuria citită în ochii celor dragi.

                      Aceste câteva poezii ale doamnei Angela Ribinciuc însumează o filozofie de viață, transpusă în judecăți de valoare ce ating inimile sensibile, făcându-le să vibreze și concluzionează un concept cu care nu putem decât să fim de acord, ”la unison” cu autoarea: viața este ”ceea ce noi o facem să fie”!