Wednesday, May 1, 2013

CENTRUL  CULTURAL  RUGINOASA

           Cultura neamului trebuie purtată în lume ca o haină de sărbătoare! Iată că, pe 28 aprilie 2013,comuna  Ruginoasa poate fi mândră că iese în lume în straie de sărbătoare, așa cum trebuia să o facă demult și așa cum merita această localitate de rezonanță istorică. La inițiativa Primăriei Ruginoasa și cu sprijinul domnului profesor ADRIAN ARDELEANU, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, s-a inaugurat, într-o frumoasă zi de Florii, acest locaș de cultură locală tradițională. Locația cuprinde un muzeu etnografic și arheologic, biblioteca și o sală de expoziție realizată în colaborare cu doamnele profesoare de la Clubul copiilor Ruginoasa. Exponatele au fost adunate într-un timp record de la locuitorii comunei, activitate în care s-a implicat domnul primar IONEL MORARU, alături de doamna referent cultural CRISTINA AXINIA, care a fost sufletul acestei mari realizări a comunei noastre. A fost făcută o slujbă de sfințire a clădirii, cu participarea preoților NICUȘOR OLARIU și GHEORGHE NOVAC, s-au rostit alocuțiuni, s-a vizitat interiorul (ce cuprinde și o expoziție de fotografie veche) și a fost prezentat un program artistic în colaborare cu școlile din comună. Trupa de teatru FLORI DE DUMBRAVĂ a susținut spectacolul CAPRA CU TREI IEZI, cu care a obținut LOCUL I la concursul ”BULGĂRE DE HUMĂ” Iași. De asemenea, la intrarea în muzeu (unde se vor pune în vânzare suveniruri) se află și câteva măști ce reprezintă ”fața frumoasă” a obiceiurilor de Anul Nou de la Ruginoasa. 
               Salutăm inițiativa lăudabilă de a inaugura acest Centru cultural și felicităm pe toți cei care au concurat pentru ca acest vis să devină realitate! Succes în continuare!


No comments:

Post a Comment