SĂ NU NE RĂZBUNAȚI!

Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia

MĂRUL CU MIROS DE-ACASĂ

          ”Omul (...) a deschis geamantanul acela încuiat cu lăcățică. A desfăcut curelele și a scos de acolo un măr, așa, galben-rumen și mi l-a înmânat mie, ca fiind cea mai mică, zicând că-i de sufletul lui taică-său. Eu m-am pierdut, nu știam ce să fac. M-am uitat la bunica, m-am uitat la tata, la măr... Dar Emil a sărit, l-a înșfăcat, a zis mulțumesc și gata.

           Pe urmă tata s-a îmbrăcat și s-a dus cu omul, iar noi ne-am așezat la masă și hai: dădeam mărul cela galben-rumen de la unul la altul, de la unul la altul. Bunica ședea și parcă îi tremurau mâinile că să-l ție și dânsa. Emil l-a luat de la mine și îl punea la nas, la ochi...

           Nu, n-am cuvinte, nu pot eu să redau ce-am simțit noi din pricina la mărul acela. Trei zile l-am ținut ca pe Dumnezeu, ca pe aur, încă aurul nu-i nimica pe lângă dânsul, cât era el de scump pentru noi, fiindcă mărul acela, cu mirosul lui, ne-a dus înapoi acasă. Vedeam iarăși absolut totul: grădina, floarea, poama, oițele, caii, vaca, totul era cuprins într-însul... Eram acasă, ne-a dus cu totul acasă și voiam să simțim cât mai mult casa. Nimănui nu i-a dat în gând să zică: hai să-l tăiem, să-l mâncăm, că nu mai pot. Nici vorbă, nimeni, nimica. Și noaptea, când ne culcam, îl vedeam pe dânsul în vis.

           A treia zi era duminică. Bunica ne-a sculat de dimineață, ne-a spălat și ne-a pus în rând la iconița aceea de acasă. Chiar și tata, care zicea din când în când că nu, că dacă e Dumnezeu, de ce îngăduie așa, chiar și el s-a rugat atunci la iconița asta și a spus Tatăl nostru. Pe urmă bunica a luat mărul din mijlocul mesei și l-a tăiat așa, drept în patru și ca pe o anafură ni l-a întins... Și acuma văd mâna ei bătrână, uscată, cum întindea așa de frumos bucățica aceea la fiecare. I-a făcut cruce înainte de a-l tăia, i-a făcut cruce cum făcea ea acasă, înainte de a tăia pâinea, așa a făcut cruce la măr. Și l-a tăiat și ne-a dat câte o bucățică, dar nici atunci nu l-am mâncat, ci îl luam și îl lingeam, îl miroseam și tot ne uitam, parcă vedeam ceva minune într-însul. Cred că în timp de vreo oră, așa de încet l-am mâncat, până n-a mai rămas nimica.

           Și astăzi, când ies pe stradă și văd un măr mușcat și lepădat pe undeva, văd imediat mărul  acela din Siberia...”

                                                                                            MARGARETA CEMÂRTAN-SPÂNU

           O carte absolut cutremurătoare, care poate face pe oricine să mediteze la esența vieții. Realismul atroce ar trebui să trezească în conștiința oamenilor sentimentele cele mai profunde, dar  superficialitatea societății de astăzi  ne determină să ne pierdem adevăratele valori umane. O asemenea lectură zdruncină din temelii sufletul și, prin intermediul ei, ne întoarcem spre adevărurile crunte trăite de mii de oameni care nu au avut decât o singură vină: aceea că s-au născut în Basarabia, în acele timpuri de restriște. Suferințele îndurate de acești martiri i-au întărit însă și mai mult și i-au făcut să creadă și mai mult în Dumnezeu, unica rază de lumină și singura lor speranță. Ei ne oferă o lecție autentică despre viață, despre  credință și, mai ales, despre IERTARE  față de călăii asupritori. Îndemnul din titlu este grăitor: Să nu ne răzbunați!, pentru că ”răzbunarea este a lui Dumnezeu”!

        Mulțumiri celui ce mi-a dăruit cartea:  Laurențiu Berariu