MURA – amintire vie a mamei

Vera Crăciun

                    Am descoperit conținutul acestei minunate și originale cărți, scrise de Vera Crăciun, odată cu elevii clasei a V-a, cărora le-am propus un ”moment de lectură”, pe parcursul mai multor ore de limba română. Am descoperit frumusețea și delicatețea mesajului cărții odată cu  privirile senine și curioase ale copiilor, care așteptau ora următoare sau chiar mă provocau la continuarea lecturii, pentru a afla ce se întâmplă mai departe cu eroina acestei ”povești adevărate”, putând astfel să constat impactul pozitiv avut asupra publicului cititor (sau ”ascultător”, în acest caz)  – copiii de clasa a V-a. În timpul lecturii, în clasă era o liniște adâncă, elevii fiind foarte atenți, receptivi, pentru ca, după un anumit fragment, să extragă esența, ideea acestuia. Povestirea, pe lângă aspectul preponderent educativ, ne introduce într-o lume necunoscută copiilor de astăzi, o lume care li se dezvăluie sub forma unui ”basm”, pe care ei nu l-au trăit și care îi impresionează la modul cel mai sincer.

                    Așadar, autoarea aduce în prim-plan acest ”început de poveste”, de ”poveste adevărată”, cu o sensibilitate ce înduioșează și pătrunde în cele mai adânci colțuri ale sufletului. Evocarea este presărată cu descrieri emoționante, care își pun amprenta iremediabil pe memoria cititorului. Imaginea simplă, dar complex realizată de autoare, a fetiței Mura, se detașează din întreaga ”poveste”, dedicată, în fond, mamei, ființă rămasă veșnic în sufletele celor care au iubit-o și alături de care amintirea ei va trăi veșnic.

                   Copiii au remarcat faptul că Mura trebuia să înfrunte viața grea de copil din acele vremuri, muncind cu propriile brațe pentru a căpăta ceva în schimb, cu o trudă infinit de grea. Uneori, efortul nu era răsplătit decât cu ”umilință”, așa cum se întâmplă în episodul de la câmp, atunci când, după o zi de muncă istovitoare, copiii nu reușesc să ajungă la brânza atât de mult râvnită, mâncând doar mămăligă. ”Umilința” la care sunt supuși copiii este resimțită profund, înfigându-se, parcă, precum o săgeată, în inimă, dar și în minte. Compasiunea față de Mura este accentuată și de răutatea femeii, percepută ca o trăsătură negativă de caracter a acesteia.

                  Se distinge cu claritate imaginea caldă și ocrotitoare a bunicii Murei, conturată cu delicatețe de către autoare, care scoate în evidență durerea și îngrijorarea bunicii pentru viitorul copiilor, mai ales al Murei, surprinzându-i acesteia frământările interioare, neînțelese de fetiță.

                 Despărțirea fraților de Mura, care va pleca, pentru scurt timp, în casa unor oameni care au intenția de a o înfia, este de-a dreptul cutremurătoare, însă ea rămâne cu sufletul curat, știind să se bucure, pe parcursul drumului spre ”noua casă”, de micile minuni ale vieții (mirosul crud al unui fir de iarbă, alergarea după un puf de păpădie). Am putea spune că ”drumul” devine unul inițiatic, ca în unele basme în care apare ca ”motiv”, fetița descoperind o lume nouă, însă aceasta nefiind pe placul ei, acum ”drumul” este refăcut în sens invers, spre casa bunicii, în fugă, cu teamă în suflet. Eroina aleargă spre casa în care putea plânge de dorul mamei, în care o aștepta îmbrățișarea bunicii, la sânul căreia putea găsi alinarea  și siguranța de care avea atât de multă nevoie. Deși acest copil are un  destin amar și chinuitor, aflându-se într-o continuă suferință, cu mâinile și cu inima sfâșiate, toate aceste neajunsuri se topeau în iubirea, admirația și prețuirea oferite de bunică.

                Un alt motiv preferat de prozatoare este și acela al ”somnului”, care, sub privirea ocrotitoare a bunicii, este unul liniștitor, purificator, iar alteori, el spală și curăță ochii și face ca ”zorii dimineții” să fie ”atât de curați”.

                Casa în care fetița ajunge și în care stă doar o noapte, deși incomparabilă cu modesta căsuță a bunicii, nu-i oferă căldura unui cămin fericit și liniștit, ci tristețe și singurătate. Am concluzionat, împreună cu elevii mei, că adevăratele bogății ale vieții sunt iubirea, siguranța simțită alături de cei dragi, protecția, chiar dacă acestea sunt copleșite de sărăcie materială.

                Dar, după estomparea vremurilor de restriște, împlinirea destinului a venit atunci când Mura și-a găsit perechea, ”cel mai chipeș fecior din sat” (precum un Făt – Frumos din basme), alături de care a  înălțat ”cea mai frumoasă casă din sat”.

               Cu o originală ”oralitate” a stilului, doamna Vera Crăciun ne spune un basm, alcătuit dintr-un amalgam de realitate și ficțiune, utilizând mai ales metafore dantelate, catifelate și transmițând sentimente  de tristețe, nostalgie și dragoste, izvorâte din însăși ființa autoarei, al cărei suflet cald, plin de emoții, iubește, din preaplinul inimii, viața, oamenii și, mai ales, literatura, din care face o profesie de credință!