Friday, February 10, 2012

”ȘCOALA ALTFEL” - PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR ( I )

         Programul ”Școala altfel”, propus pentru anul școlar în curs de către MECTS, este un demers pozitiv, care vine în întâmpinarea nevoii elevilor de a se manifesta liber, spontan, dar în același timp, eficient, instructiv și educativ. 
         Am discutat cu elevii propuneri diverse, pe care vom încerca să le punem în practică în săptămâna 2 - 6 aprilie, dar am considerat necesar să pregătim împreună, din timp, aceste activități. Am demarat, deci, pregătirile, prin afișarea unui program, realizat pentru fiecare clasă în parte, pentru buna informare a tuturor elevilor din școală și am distribuit deja rolurile pentru scenetele ce vor fi dramatizate: ”La Medeleni” de Ionel Teodoreanu (fragment), ”Soacra cu trei nurori” (versiune dramatizată în versuri, după Ion Creangă, de către autorul Gheorghe Solcan, în cartea ”Joc și spectacol”), ”Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu (fragment), ”Amintiri din copilărie” de Ion Creangă (două fragmente), ”Două loturi” și ”O scrisoare pierdută” (ambele aparținând lui Ion Luca Caragiale). Înclinația spre ludic, plăcerea de a interpreta roluri ”actoricești”, posibilitatea de a lucra și de a realiza ceva în ”echipe de teatru” sunt puncte ce stimulează elevii și, mai mult, sunt reperele de la care pornim pentru a pune în valoare realele talente pe care le posedă elevii noștri. Scenetele se vor desfășura pe fond muzical adecvat, cu recuzită specifică fiecărui fragment dramatizat, iar repetițiile au început deja cu mare entuziasm! 

No comments:

Post a Comment