Thursday, November 7, 2013


CU TOAMNA ÎN SUFLET, LA PALAT ( III )

ALOCUȚIUNE PENTRU UN PRIETEN...





         Este un privilegiu pentru mine să mă aflu în această locație elegantă, dar în același timp copleșitoare.

         În primul rând, aș vrea să mulțumesc echipei de implementare a acestui proiect, datorită căruia elevi de la cele două școli implicate au  avut posibilitatea să meargă într-o excursie la Iași, să-mi exprim gratitudinea față de persoanele care au contribuit la derularea evenimentului, față de doamna Simona Ionescu, gazdă a activității, față de doamna Rodica Rodean, care, prin energia dumneaei și prin spiritul de organizator a reușit să ne adune pe toți astăzi împreună. De asemenea, mulțumesc doamnei Maria Pavel pentru implicarea în realizarea materialelor prezentate de mine anterior și pentru tot sprijinul acordat. Menționez că momentul poetic prezentat nu este doar contribuția mea, ci și a doamnei profesoare Vasile Georgiana-Alexandra, de la Școala Rediu, căreia îi mulțumim.

         În altă ordine de idei, sunt onorată și cred că toți suntem onorați  de prezența celor doi mari poeți ai Iașilor, domnul Horia Zilieru, un bun cunoscător și declamator de poezie română, care s-a manifestat astăzi ca un ”vulcan melancolic”, îl prețuiesc și îl apreciez pentru asta și vrem, domnule Horia Zilieru, să vorbiți cât mai mult, pentru că este o bucurie să vă avem în preajma noastră! Trebuie să profităm de prezența acestor poeți care mai sunt încă lângă noi. De asemenea, salutăm prezența domnului Emilian Marcu, un colaborator permanent al activităților noastre, cu care ne-am mai întâlnit și care face cinste poeziei prin prolificitatea cu care a publicat volume de versuri, ca și domnul Horia Zilieru. Vă mulțumim că sunteți alături de noi! 

      Și acum să revenim, să ne îndreptăm atenția spre ”omul zilei”, așa cum a fost desemnat domnul Marian Malciu în anul 2008 de către Jurnalul Național, atunci când a publicat prima carte, FEMEIA, ETERNA IUBIRE.  Apoi, ISPITA  l-a ademenit  spre CHEMAREA DESTINULUI. Și-a ostoit DORUL DE BUCOVINA și, cu ultimele URME DE DRAGOSTE, s-a trezit CAPTIV  PE TĂRÂMUL COPILĂRIEI. Am făcut un joc de cuvinte pentru a aminti volumele anterior publicate de domnul Marian Malciu și, continuând acest joc de cuvinte, aș putea spune că, odată cu volumul lansat astăzi, revine la FEMEIA, ETERNA IUBIRE sub o altă formă, una personalizată. Suntem onorați că a ales Ruginoasa pentru acest moment special din viața dumnealui, pe care dorește să-l împartă cu noi, cei din Ruginoasa.

        Această carte  transmite un omagiu sensibil, delicat, este o mărturie a unei legături indestructibile pe care o păstrează cu ”cea care nu mai este”. Această carte este o luptă cu timpul, este o luptă cu amintirile ce încă dor și care nu vor putea fi atenuate, pentru că EA este parte din sufletul lui, într-un continuu prezent; este o luptă care nu se va sfârși, poate, niciodată, dar din toate acestea se răsfrânge o lumină, ce se împrăștie în jur și care este dată de cei doi copii, pe care-i salutăm, fiind prezenți alături de noi, Antoanella și Denis. Mai ales pe ei, evenimentul de astăzi trebuie să-i facă mai puternici, să-i înalțe spiritual. Ei trebuie să fie mândri că tatăl lor a publicat o asemenea carte de o factură deosebită.

       Deci EA, ”cea care nu mai este”, rămâne lumina sufletului rănit, dar va dăinui și va trăi în amintirea celor apropiați. 

      Marian Malciu ne oferă cu această carte o lecție despre iubire, despre dragoste, pe care ar trebui să ne-o însușim toți, pentru că, din păcate, acum trăim vremuri tulburi, în care iubirea autentică nu-și mai are locul meritat.

      Mesajul cărții se citește dincolo de cuvinte: suferință, regret, dor, iubire, speranță, neputință în fața destinului… un amalgam de sentimente ce definesc sensibilitatea autorului.

      Marian Malciu demonstrează că a uitat demult plânsul ochilor și că acum știe cum se plânge cu inima…

      Prin această carte, Marian Malciu menține focul rugului aprins al iubirii, pentru că:


DINTRE TOATE

 iluziile,

 cea mai autentică

și des întâlnită

este FEMEIA…

Dintre toate

durerile,

cea mai adânc

este  săpată

de FEMEIE…

Dintre toate

plăcerile,

cea mai dulce

este creată

de FEMEIE…

Dintre toate

drumurile

cel mai scurt

este cel ce duce

la FEMEIA iubită…

Dintre toate

 FEMEILE,

cea mai bună

și cea mai curată

și iubitoare

și plină de grijă

și afectuoasă

este FEMEIA

pe care o alegi

și cu care faci casă!

(Poezie ce încheie volumul de debut, ”Femeia, eterna iubire”, de Marian Malciu)







2 comments:

  1. Îmi amintesc toate aceste cuvinte...
    M-au impresionat acolo, în sala superbului Palat-Muzeu, "Alexandru Ioan Cuza", mă emoţionează acum, în faţa ecranului, recitându-le.
    Ce ar mai fi de spus. Nimic! Alte cuvinte ar risipi vraja plăcută, născută acolo unde Elena Cuza a trăit atât de multe dezamăgiri şi pierderi, dar şi chiar o parte din necunoscuta şi zbuciumata singurătate în doi...
    Mulţumesc din suflet, doamna prof. Petronela Angheluţă!

    ReplyDelete
  2. Ce inalti , cu ecou si intinsi in relief , sunt muntii acestia care inca mai rasuna de prelungi ecouri!...Un trecator ingandurat /prin ei , odata, s-a plimbat /si , ascultandu-i un oftat /de mii de ori l-au repetat/ Ca sa-l "invete ", dragii mei ,/ Cei ce iubesc la fel si ei!...E drept ca asta nu se-nvata! Macar s-asculte o povata , / ca omul , cat traieste-nvata!...

    ReplyDelete