GEORGETA MINODORA RESTEMAN (III)

Mi-e dor de o țară...

Mi-e dor de o țară, ce mamă îmi este,

Mai mult decât ieri, mai puțin decât mâine,

Mi-e dor de pământ legendar, de poveste,

De macii din holde, de-o coajă de pâine

Coaptă pe vatră, în spuza fierbinte

Pe-o frunză de varză sfârâind pe tăciuni.

Mi-e dor de bătrânii-nțelepți, dinainte,

De țăranii onești, de românii mai buni,

Mi-e dor de-un meleag mângâiat de visare,

De Iancu Avram și de Ștefan, Mihai,

De munții Carpați, Bărăgan și de mare

De-o doină mi-e dor, plânsă-n frunza de mai.

Mi-e dor de o ie țesută din râuri

Și spice de grâne sau codrii-nfrunziți,

De floarea de colț, de munții cu brâuri

Scăldate în lacrimi de nouri zvârliți

Pe cerul trudind să rămână senin.

De toate mi-e dor, de-adevăr și dreptate,

De frați prigoniți peste tot de destin,

De-oleacă de bine, de frunți luminate,

Mi-e dor de Coșbuc și mi-e dor de Emin.

Azi, plânsul mă doare, toți ducem povară

Când muți, împietriți, asistăm la declin

Doamne, mi-e dor de o altfel de țară

Și în dar îi aduc azi un ram de măslin!

Limassol, Cipru, 29 iulie 2012