Wednesday, November 6, 2013


CU TOAMNA ÎN SUFLET, LA PALAT… ( I )


               O toamnă splendidă, cu frunze multicolore, cu soare palid –auriu, în palat, în jurul lui, dar și în sufletele celor prezenți la o întâlnire deloc întâmplătoare; mai degrabă să spunem că totul a fost  așezat într-o logică perfectă de către acel cineva care ne ocrotește și care ne așează pe toți acolo unde ne este locul, asemenea unor  piese de șah, dirijate de mâna nevăzută a destinului…
              Un volum de versuri sensibile, speciale, dedicat soției ”care nu mai este”,  de către scriitorul Marian Malciu, ne-a adunat, într-o frumoasă zi de octombrie, la Palatul ”Al. I. Cuza” Ruginoasa, unde a avut loc lansarea cărții ce a produs un impact emoțional special atât pentru autor, cât și pentru auditoriu.
              Evenimentul a fost conceput ca un proiect amplu, cu tema ”Istorie și literatură”, de către  inimoasa doamnă Rodica Rodean, președintă a Asociației ”UNIVERSUL PRIETENIEI”, în colaborare cu doamna director, prof. Fuiorea-Novac Simona și în cadrul căruia douăzeci de copii de la școlile Dumbrăvița și Rediu au vizitat obiective culturale ale Iașilor, într-o excursie de o zi, însoțitori de grup fiind colegele noastre, doamnele profesoare Alexandrov Mirabela și Baltariu Ramona – Mihaela. 


              Pe de altă parte, în același timp, sub patronajul riguros și profesionist al doamnei muzeograf, drd. Simona Ionescu, s-a desfășurat activitatea propriu-zisă de lansare a volumului ”Celei ce nu mai este” de Marian Malciu, în sala de festivități a Palatului, o sală de excepție ce copleșește prin eleganță și stil.
              La masa impunătoare de prezidiu, s-au așezat, alături de doamna Simona Ionescu, autorul cărții, Marian Malciu, Preot Pavel Pavel și distinșii poeți – scriitori Horia Zilieru și Emilian Marcu,  ultimul semnând și postfața volumului.

              După cuvântul de deschidere rostit de doamna Simona Ionescu și prezentarea activității și a invitaților de către doamna Rodica Rodean, am asistat la o sensibilă și emoționantă introducere în atmosfera cărții, realizată de doamna educatoare Maria Pavel.



             Domnii Emilian Marcu și Horia Zilieru l-au susținut pe Marian Malciu prin rostirea unor ”cuvinte potrivite” conținutului cărții, cuvinte calde, ziditoare, ce s-au constituit în adevărate lecții de viață.


             Evenimentul a fost completat prin evoluția a doi recitatori talentați, ce au interpretat două dintre poeziile din cartea lansată, ”Te-am iubit” și ”Vorbindu-mi din lumea ta”, creații ce s-au alăturat ca un dialog între eul liric și iubita ”ce nu mai este”. Momentul poetic de o deosebită delicatețe a fost  interpretat cu patos și cu adevărat talent actoricesc de elevii Ilășoaia Ionuț-Alexandru (Dumbrăvița) și Rotariu Emilia (Rediu), iar  îndrumătoare au fost doamnele profesoare Vasile Georgiana-Alexandra și  Angheluță Petronela. Aceasta  din urmă a realizat și materiale video cu  aspecte din viața autorului- film de familie , dar și materiale –background pentru recitarea versurilor.


             La final, publicul a fost încântat de o audiție muzicală realizată cu măiestrie de pianistul Alex Marinescu și de un program de dansuri de societate susținut de Ansamblul de dansuri experimentale  ”Coconițe” de la Ateneul Tătărași.




2 comments:

  1. Scurt şi concret!
    Impresionant de analitic este mini-reportajul de faţă, încărcat de metaforă acolo unde autoarea, suflet sensibil la frumos, a dorit să sublinieze nuanţe, culori şi trăiri sufleteşti emoţionante.
    Mulţumind celor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea proiectului "Istorie şi literatură", mulţumesc, din nou, aici, doamnei prof. Petronela Angheluţă şi tuturor persoanelor care s-au ocupat direct de organizarea - în excelente condiţii - a lansării primului meu volum de versuri, dar şi Bunului Dumnezeu pentru extraordinara oportunitate acordată umilului Său credincios!

    ReplyDelete
  2. Umilule dreptcredincios
    Si drag poet cu vers frumos,
    Intotdeauna , vorba ta,
    Stiut-a a se furisa
    Pe toata viata-n inimi multe
    Prea dornice sa o asculte!,
    NU tu se cade sa ne multumesti,
    Ci noi, carora frumuseti ne daruiesti...
    Si-alaturandu -ne , sa Il cinstim
    Pe Cel ce te-a-nzestrat cu Har,
    Noi Il rugam si-I multumim
    Ca nu ni-i ruga in zadar
    Caci cresti , precum un print domnesc
    In an , cat alti' nu reusesc
    O viata-ntreaga , tot trudind!...
    Pentru ca daruiesti, iubind!...

    ReplyDelete